Prima dintre cele două minivacanțe din 2025 va lega ziua de joi, 1 Mai, zi liberă legală, de weekend. Guvernul a decis ca și 2 mai să fie liberă. Se creează astfel o punte către zilele de sâmbătă și duminică, 3-4 mai.
„Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai 2025, să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată prin lege sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii, şi zilele nelucrătoare de weekend, 3-4 mai”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Ziua de 2 mai va fi recuperată prin prelungirea programului de lucru până pe 31 mai 2025.
Seria de minivacanțe continuă de Rusalii.
Rusaliile sunt celebrate la 50 de zile după Paște. Sunt cunoscute și sub numele de Cincizecime sau Pogorârea Sfântului Duh. Rusaliile celebrează întemeierea Bisericii creștine.
În 2025, sărbătoarea va avea loc pe 8 iunie. Mai scurtă decât prima dintre minivacanțe, Rusaliile aduc 3 zile libere. Și 9 iunie, a doua zi de Rusalii, este declarată liberă legală.