spot_img
spot_img
spot_img

Katalin și Daniel au adus desertul preferat al Spaniei în Secuime: Churros de Sfântu Gheorghe

Katalin și Daniel vor fi prezenți al Zilele Sfântu Gheorghe.

Articole similare

Este greu să faci concurență, în județul Covasna, faimosului kürtőskalács. Dar asta nu înseamnă că nu e loc și pentru alte bunătăți. Ceva mai timid, începe să aibă „suporteri” și deliciosul churros, un produs din aluat prăjit, „tăvălit” în zahăr cu scorțișoară. Sau servit cu diferite toping-uri.

În ultimul timp, pe la diverse evenimente din județul Covasna vedem și rulota colorată a celor doi antreprenori din Sfântu Gheorghe – Katalin și Daniel.

O să îi vedem în curând și la Zilele orașului, dar și la Campionatul Mondial de Hochei pe gheață de la Arena Sepsi. Balaurul Dezi și churros cu ciocolată, ce combinație faină!

Churros au o formă tipică – sunt lungi și au forma unei stele. Sau, dacă ai echipamente, poate avea formă de inimă. Pentru iubitorii de dulciuri așa arată una dintre marile plăceri!

12 ani de Nisa

Katalin și Daniel au plecat din țară acum mulți ani. Era o perioadă când le cam pierise optimismul și voiau un viitor sigur și mai bun pentru ei și copii. Au ajuns în Franța. Cu timpul, și-au făcut o situație bună. Daniel avea propria firmă, iar ea lucra în comerț.

Am fost plecați 12 ani în Franța, la Nisa. Dar am decis să ne întoarcem acasă. Au fost mai multe motive și credem că am făcut bine. Când am decis că ne întoarcem și că vom să deschide aici o afacere cu churros, am lucrat timp de câteva luni într-o firmă care cu asta se ocupa. Acolo, la Nisa. Am putut astfel să învăț mai toate secretele acestui desert spaniol, deși era făcut de francezi… Este și motivul pentru care am dat numele – Bonjour, Churros!

Așa cum francezii au croissant-ul, spaniolii au churros, pe care îl servesc de regulă cu ciocolată caldă. În orașele mari din România este deja cunoscut și apreciat, iar cei mici îl adoră”, povestește Katalin pentru covasna45.ro. O dovadă că e un produs iubit, compania Nestle a creat cereale churros, pe care copii din toată lumea – și nu doar copii – le mănâncă la micul dejun.

O legătură culturală

O mulțime de produse tradiționale ale altor țări au fost „adoptate” la noi, cum ar fi pizza, burger-ul, kebap-ul. Katalin și soțul ei Daniel vor să introducă churros-ul în Secuime, să ne bucurăm de acest desert pe cât de simplu, pe atât de rafinat. Sunt primii care l-au adus în județul Covasna și datorită lor cuvântul „churros” apare, din acest an, în documentele oficiale ale organizatorilor Zilelor orașului.

Sunt mândră de asta!”, spune Katalin.

Este loc pentru toți. Stăm lângă kurtos și langos și fiecare vinde produsul lui. Churros-ul e apreciat de copii, mai ales, pentru că mulți știu de el de pe tik tok, de pe rețelele sociale. Preferințele lor fie de filme, muzică, haine sau mâncăruri sunt împărtășite în grupurile lor de prieteni. Și desigur că atunci când văd, vor să cumpere”, explică Daniel.

„Noi suntem pionieri aici în Covasna în materie de churros.

Vin oameni la noi la poartă să ne întrebe când facem churros… Este important ca cei mici, adolescenții, să vadă, să guste toate aceste preparate specifice altor țări, pentru că sunt embleme culturale”, spune Katalin. Ca mamă a doi copii, pune mare preț pe ingrediente și are grijă ca rețeta să corespundă în așa fel încât să se bucure de churros și cei cu diverse alergii.

Au două rulote cu care merg la cele mai mari festivaluri din țară. Sunt parteneri de ceva timp cu chef Cătălin Scărlătescu și merg la evenimentele de street food pe care acesta le organizează cu mare succes în multe orașe. Sunt prezenți la Bacău, la Brăila, Pitești, Constanța, București. Și nu de puține ori e coadă la rulota lor.

Au nu mai puțin de șapte topping-uri – ciocolată, caramel, fructe de pădure, de exemplu și se poate cumpăra în variantă de șase sau zece bucăți. Un fel de „buchet” de bețe dulci și aromate, cu formă de stea.

Va prinde churros-ul și în Secuimea cea conservatoare? Greu de spus. Dar nu strică nimănui să guste măcar o dată un deliciu spaniol. Așa cum și spaniolii ar gusta cu plăcere dintr-un kurtos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole