Pregătirile pentru alegerile prezidențiale din 2025 din România decurg conform programului prestabilit, a declarat prefectul județului Covasna în cadrul conferinței de presă din luna aprilie.
Dr. István Ráduly încurajează cetățenii să își exercite dreptul constituțional de a vota la alegerile prezidențiale din acest weekend.
„Alegerile sunt unul dintre cei mai importanți piloni ai societăților democratice, un moment de exprimare a drepturilor și intereselor. Participarea activă la alegeri nu este doar un drept, ci și o datorie, deoarece este una dintre cele mai însemnate modalități prin care persoanele își pot face auzită vocea în procesul de luare a deciziilor politice. Alegerile prezidențiale din 4 mai 2025 nu sunt doar un eveniment politic, ci și o oportunitate pentru cetățeni de a-și exprima angajamentul față de democrație, integrare europeană și unitate națională” – a declarat prefectul.

Cei cu mobilitate redusă, pot solicita urnă mobilă. Oricine poate depune cerere în numele persoanei în nevoie, însoțită de o copie a documentelor doveditoare, între orele 18:00 și 20:00 în ziua precedentă alegerilor, la biroul electoral al secției de votare de care aparține alegătorul.
Campania electorală va dura până pe 3 mai, la ora 7.00
Pe 4 mai, secțiile de votare vor fi deschise între orele 7.00 și 21.00, a reamintit prefectul. Alegătorii care se află la secția de votare sau la coadă la ora 21:00 își vor putea exercita dreptul de vot până cel târziu la ora 23:59.
Secție de vot mutată de la Aren Sepsi
În județul Covasna au fost amenajate 214 secții de votare, 89 în oraș (50 în Sfântu Gheorghe, 15 în Târgu Secuiesc, 9 în Baraolt, 8 în Covasna, 7 în Întorsura Buzăului) și 125 în mediul rural, practic la fel ca la alegerile de anul trecut. Din cauza Campionatului Mondial de hochei pe gheață Divizia 1A, secția de votare 47 din Sfântu Gheorghe a fost mutată de la Arena Sepsi la stadionul Sepsi OSK, iar în câteva cazuri există încă câțiva metri diferență față de situația anterioară (de exemplu, secția de votare a fost mutată dintr-o sală a unui centru cultural în alta sau dintr-o clădire a unei școli în alta), dar nu există schimbări semnificative. În județ există 179.080 de cetățeni cu drept de vot. Au fost tipărite 197 107 buletine de vot, care sunt distribuite de echipa tehnică dedicată a prefecturii către primării, de unde sunt preluate de președinții secțiilor de votare.
Fiecare cetățean va primi un buletin de vot pe care cei 11 candidați la președinție vor fi înscriși în ordinea stabilită de Biroul Electoral Central (BEC).
Votul este valabil dacă ștampila alegătorului se află în interiorul dreptunghiului care înconjoară numele unui singur candidat. În cazul în care alegătorul nu aplică ștampila sau o aplică pe numele mai multor candidați, votul este nul.
Dacă la alegerile din 4 mai niciun candidat nu primește cel puțin jumătate din voturile valabil exprimate și încă un vot, la 18 mai va avea loc turul al doilea al alegerilor prezidențiale între primii doi candidați cu cele mai multe voturi. Campania pentru turul al doilea va începe după ce Curtea Constituțională va anunța rezultatele primului tur și va dura până pe 17 mai, la ora 7.00.
Prefectul a declarat că județul nu a înregistrat deficiențe grave la cele patru scrutine desfășurate în ultimul an și la primul tur al alegerilor prezidențiale, care a fost anulat. Cel mai mare test pentru prefectură în ultimii ani a fost, fără îndoială, maratonul electoral din 2024, a spus prefectul.
Pregătirea buletinelor de vot, aprovizionarea la timp a celor 214 circumscripții electorale cu sute de mii de buletine de vot diferite, ștampile și tot felul de alte consumabile, instruirea personalului din secțiile de votare și colectarea ulterioară a proceselor-verbale reprezintă o sarcină logistică serioasă, pe care cred că am gestionat-o impecabil împreună cu colegii mei și sunt sigur că nu vor exista probleme organizatorice nici la următoarele alegeri prezidențiale – a declarat Ráduly István.