Președintele Nicușor Dan are, astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări informale cu partidele și formațiunile politice parlamentare, programate să se desfășoare pe parcursul a mai bine de 10 ore.
Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările au fost inițiate în temeiul prevederilor articolului 80 alineatul (2) din Constituție și vizează situația economică și politică a țării.
Șeful statului a precizat că este vorba de o primă rundă de discuții.
Președintele Nicușor Dan afirma, luni, că un guvern sprijinit de o majoritate parlamentară este, în acest moment, în interesul României.
„Este în interesul național al României ca, în acest moment, să aibă un guvern sprijinit de o majoritate parlamentară. Pentru toate lucrurile pe care le-am spus: pentru a da stabilitate, predictibilitate, pentru ca să reușim să ne împrumutăm mai ieftin decât ne împrumutăm. Și eu cred că, în fața interesului național, un partid nu poate să spună nu”, a declarat Nicușor Dan, la Parlament, întrebat cum îi convinge pe social-democrați să intre în noul guvern, pentru că au dat semnale că nu doresc.
El a subliniat că reformele fiscale sunt inevitabile și e obligatoriu ca România să le facă.
Primii care urmează să se prezinte la consultări sunt reprezentanții Partidului Social Democrat (PSD), de la ora 9:00.
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat luni că delegația social-democrată se va prezenta la discuții cu „un mandat deschis tuturor opțiunilor, fără a pretinde ceva” și va prezenta un set de măsuri și o viziune social-democrată privind viitoarea guvernare.
Grindeanu a enumerat și „liniile roșii” peste care PSD nu poate trece pentru a intra la guvernare: „o subfinanțare către autoritățile locale”, „o eventuală diminuare a zonei de investiții în România” și, de asemenea, „o eventuală scădere a veniturilor românilor”.
Alături de Sorin Grindeanu, în delegația PSD de la consultări vor fi Lia Olguța Vasilescu și Victor Negrescu.
De la ora 10:30 sunt așteptați la consultări reprezentanții Partidului Național Liberal (PNL).
Secretarul general al PNL, Adrian Veștea, consideră că toate partidele proeuropene trebuie să se regăsească în structura guvernamentală, iar cei de „bună credință” trebuie să aibă „flexibilitate” și „deschidere” pentru un program comun de guvernare. Alături de președintele interimar al PNL, la consultările de la Palatul Cotroceni urmează să fie prezenți și liderii liberali Adrian Veștea, Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu și Dan Motreanu.
Delegația Uniunii Salvați România (USR) este așteptată la discuții de la ora 12:00. Propunerile USR vizează, între altele, reducerea cheltuielilor „inutile și stoparea risipei” din bani publici, precum și accelerarea absorbției fondurilor europene și implementarea „reală” a PNRR.
Delegații Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) sunt programați la consultări de la ora 13:30.
Mandatul delegației UDMR este unul larg, deschis, discuțiile urmând să se axeze pe situația economică, a afirmat liderul Uniunii, Kelemen Hunor, care crede că până la data de 14 iunie ar trebuie să avem un nou guvern.
Întrebat dacă își menține poziția potrivit căreia UDMR nu vrea să facă parte dintr-un guvern minoritar, el a arătat că varianta Uniunii „și prima variantă pentru toată lumea este un guvern majoritar”.
Alături de Kelemen Hunor urmează să fie prezenți la consultări Cseke Attila, Tzancos Barna, Antal Arpad și Miklos Zoltan.
Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale va urma la consultări de la ora 15:00, iar Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) – la ora 16:00. Partidul S.O.S. România este așteptat la consultările cu președintele Nicușor Dan de la ora 17:00, iar de la ora 18:00 sunt programate discuțiile cu Partidul Oamenilor Tineri (POT).
Parlamentarii neafiliați sunt așteptați la discuțiile cu președintele Nicușor Dan începând cu ora 19:00. Printre acești se va afla și deputatul George Becali, care a confirmat, într-o intervenție la Digi 24, că se va prezenta la consultările de la Palatul Cotroceni.