spot_img
spot_img
spot_img

World Athletics: Transsexualii nu vor mai putea participa la competiții feminine

World Athletics a decis să prioritizeze echitatea şi integritatea competiţiei feminine

Articole similare

World Athletics a anunţat că sportivii transsexuali nu vor putea concura în competiţii feminine de elită, începând din data de 31 martie, dacă au trecut prin pubertatea masculină.

World Athletics a desfăşurat o perioadă de consultare cu diverse părţi implicate, în primele două luni ale acestui an. Consultarea a inclus federaţii membre, Academia Globală de Antrenori de Atletism şi Comisia Sportivilor, CIO. Dar a inclus şi grupuri reprezentative pentru transgender şi pentru drepturile omului.

A devenit evident că există puţin sprijin în sport pentru opţiunea care a fost prezentată pentru prima dată părţilor interesate. Aceasta impunea sportivilor transgender să-şi menţină nivelurile de testosteron sub 2,5 nmol/L timp de 24 de luni. Doar așa puteau concura la nivel internaţional la categoria feminină.

În prezent, nu există atleţi transsexuali care să concureze la nivel internaţional în atletism.

În consecinţă, nu există nicio dovadă specifică atletismului cu privire la impactul pe care l-ar avea aceşti sportivi asupra echităţii competiţiei feminine. În acest context, Consiliul World Athletics a decis să prioritizeze echitatea şi integritatea competiţiei feminine.

Consiliul a convenit însă să înfiinţeze un grup de lucru pentru 12 luni pentru a examina în continuare problema incluziunii sportivilor transgender.

În SUA au existat mai multe cazuri de bărbați care se identifică drept femei. Aceștia au fost acceptați în competiții sportive feminine, reușind să se impună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole