Vicepreṣedintele clubului Sepsi OSK, Kertész Dávid, și directorul sportiv Attila Hadnagy l-au prezentat astăzi pe noul antrenor principal al echipei, Ovidiu Burcă. Cei trei au susținut o conferință de presă în care au vorbit despre noul capitol al echipei în liga a doua.
„Avem certitudinea că vom putea realiza obiectivul de a promova în prima ligă”, a spus Kertész.
La rândul lui, directorul sportiv al Sepsi a spus că ultima perioadă a fost neagră pentru club. „Dacă nu greșeam, nu eram în situația asta”, spus el, precizând că noul antrenor e dornic de performanță.
„Drumul în Liga a doua va fi foarte greu, dar sperăm că la anul să ne bucurăm cu toții să fim din nou în Liga I”, a precizat Hadnagy.
Burcă va locui în Sfântu Gheorghe
Ovidiu Burcă a spus că nu a fost o alegerea grea să vină la Sepsi, el având doar informații pozitive despre club. A spus că înainte de orice vrea să cunoască echipa și că va locui în Sfântu Gheorghe.
„Pentru mine, ca antrenor tânăr, să găsesc o asemenea infrastructură, să găsesc stabilitate financiară, înseamnă mult. E un moment de reconstrucție și sunt convins că dacă vom analiza corect și vom face un plan, planul acesta va duce clubul din nou acolo unde a fost. Eu văd un proiect pe care să îl termin în 3 – 4 – 5 ani”, a spus Burcă.
El a mărturisit că ceea ce l-a determinat să vină la Sepsi, pe lângă infrastructură și stabilitatea financiară, a fost patronul Laszlo Dioszegi, care a declarat, în momentul retrogradării, că „Acesta e fotbalul, aceasta este viața. O luăm de la capăt”.
„Nu știam la acel moment că voi ajunge aici, dar am rămas impresionat de forța și pozitivismul dumnealui”, a subliniat Burcă.
Sepsi OSK a rămas, între timp, fără Branislav Niňaj. Acesta avea o clauză în contract potrivit căreia devine liber dacă echipa retrogradează.
Mâine se va reuni echipa și vor avea discuții despre cine rămâne și cine pleacă, a spus Hadnagy, dezvăluind că există interes de la alte cluburi pentru jucătorii lui Sepsi. În câteva zile, Burcă și echipa vor pleca într-un stagiu de 12 zile de pregătire în Bulgaria. Primul meci va fi unul amical, cu Șelimbăr.