Primarul din Baraolt, Benedek Huszár János, anunță că s-au strâns donații pentru cei afectați de inundațiile de acum o lună din Boroșneu Mare.

El a postat pe pagina sa oficială de Facebook o listă cu toate contribuțiile.
„Ajutorarea celor sinistrați este o obligativitate morală absolută, deoarece mâine poate să fie chiar rândul nostru…
Pentru cei inundați de la Boroșneu Mare am colectat și transportat următoarele ajutoare în organizarea orașului nostru:
- 2.160 PET-uri de 2 litri apă minerală carbogazoasă și 2.160 PET-uri de 2 litri apă plată în valoare de 13.392 lei din partea Biborteni Aqua SRL
- 2.000 lei colectă cu ocazia liturgiei ecumenice de la zilele orașului
- produse de curățenie, așternuturi de pat, saltea, masă, scaune, perdea, cuptor cu microunde, televizor, pat ca donație din partea a 13 localnici din zona Baraoltului
- apa a fost adusă la fața locului cu autoutilitara primăriei și printr-un transportator, iar obiectele adunate au fost livrate cu titlu gratuit de antreprenorul local Asztalos Attila și au fost predate domnului primar al Comunei Boroșneu Mare, dl. Kanyó Antal.
Mulțumim pentru generozitate donatorilor, bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!”, a spus primarul.

Peste 200 de gospodării și circa 1.300 de hectare de terenuri agricole au fost afectate de inundațiile ce au avut loc la finele lunii mai în județul Covasna, relevă un bilanț prezentat de autoritățile județene.
Potrivit prefectului Raduly Istvan, inundațiile au creat probleme în 11 localități din județ, cele mai afectate fiind Boroșneu Mare și Băcel, unde au fost inundate 140, respectiv 61 de case.

„Apa a avariat peste 200 de case de locuit. Din păcate, majoritatea a fost la Boroșneu Mare, 140 de locuințe. Acolo aș face o mențiune, că dacă în prima noapte localnicii ar fi fost alături de noi, pe digul de protecție, atunci poate că numărul caselor inundate era mai mic. La Băcel au fost inundate 61 de locuințe, în comuna Ghidfalău am avut un caz izolat, la o casă din localitatea Fotoș. Am mai avut inundate câteva locuințe la Reci, Brețcu și în comuna Brăduț, satul Filia. Legat de terenuri agricole, conform raportărilor făcute, circa 1.300 de hectare de terenuri agricole au fost inundate’, a declarat prefectul Raduly Istvan, în cadrul unei conferințe de presă.
Acesta a mai spus că persoanele sinistrate au primit în regim de urgență ajutoare din fondul de rezervă al statului, dar și din partea a numeroase ONG-uri, firme și persoane fizice din țară și din străinătate.