spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Festival parfumat la Mereni: sunteți așteptați în lanul de lavandă

Articole similare

Pentru că e perioadă de vacanță, iată o invitație faină: Festivalul lavandei, la Mereni, între 5 și 10 iulie. Adică zile pline de culoare, parfum și relaxare în lanul de lavandă, la o oră de Brașov și 40 de minute de Sfântu Gheorghe.

Ce activități sunt pregătite de organizatori?

  • Plimbări cu ponei – între orele 16:00 și 18:00 (doar pe 5 și 6 iulie)
  • Cules de lavandă – ia-ți propriul buchet parfumat!
  • Pictură pe față – distracție pentru cei mici
  • Decor pentru fotografii – cadre de vis printre flori
  • Kürtőskalács – gustul copilăriei, proaspăt și aromat
  • Produse cosmetice naturale – cu ingrediente din lavandă
  • Lumânări parfumate – perfecte pentru relaxare
  • Zonă de chill & relaxare – liniște și aer curat
  • Siropuri de fructe naturale – răcoritoare și delicioase

Butași plantați în genunchi

Gazdele acestui eveniment plin de parfum sunt familia Varga din Mereni. Alexandra și Tamas, alături de părinții lui, au început povestea lavandei în 2020. Alexandra creează produse cosmetice naturale și de aici a pornit și ideea cultivării lavandei.

Am locuit o perioadă la socri, acolo mi-a venit ideea lanului de lavandă, pentru că ei dispuneau de un teren situat stradal, în pantă, care favoriza scurgerea apei. Detaliu ideal pentru lavandă, care nu iubește băltirea apei.

Am plantat 2.150 de butași, la început de noiembrie, în 2021, manual, în genunchi. În fiecare an am decis să împărtășim frumusețea lanului prin organizarea festivalurilor în timpul verii, în perioada de înflorire, cu intrare gratuită”, explică Alexandra pentru covasna45.ro.

În primul an, la festival au venit cei din zonă, dar, cu timpul, numărul iubitorilor de lavandă a tot crescut. Astfel că acum vin la Mereni oameni din Brașov, Bacău și Covasna, mulți cu copii. Așa că sunteți așteptați și voi!

Detalii despre eveniment, AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole