spot_img
spot_img
spot_img

„The Super League” ar putea începe în sezonul 2024-2025!

Se așteaptă o decizie favorabilă de la Curtea Europeană de Justiție.

Articole similare

Real Madrid, Barcelona și Juventus nu au renunțat la proiectul separării de UEFA. Aceste cluburi vor să organizeze o competiție paralelă, „The Super League”, dar cu câștiguri mai mari. Ele au pregătit demararea întrecerii, care ar urma să se producă în mai puțin de doi ani, după cum anunță ziarul spaniol Mundo Deportivo.

A22, societatea care se ocupă de gestiunea noii „The Super League”, mai trebuie să aștepte însă o decizie favorabilă de la Curtea Europeană de Justiție. Decizia ar trebui să atace monopolul instituit de UEFA și FIFA asupra competițiilor existente. De asemenea, ar interzice acestor foruri să le aplice amenzi cluburilor secesioniste sau chiar să le excludă din competițiile pe care le organizează.

Sentința ar urma să fie dată în primăvară, după ce cluburile au obținut „undă verde” de la Tribunalul Comercial din Madrid să lanseze „The Super League”.

Este posibil ca, în cazul avizului nefavorabil de la Curtea Europeană de Justiție, Real Madrid, Barcelona și Juventus, care au înființat Super Liga în urmă cu aproape 2 ani, să pună în practică proiectul în afara sistemului FIFA-UEFA și vor suporta consecințele separării.

În aprilie 2021, 12 cluburi din elita Europei anunțau că participă la noua competiție, la care urmau să mai intre în cursă încă 8 echipe, dar fără sistem de retrogradare şi promovare.

Proiectul a fost însă pus la zid rapid de întreaga lume a fotbalului, iar nouă dintre cluburi, Atletico, AC Milan, Inter, Arsenal, Man. United, Man. City, Liverpool, Chelsea şi Tottenham s-au retras.

Ulterior, s-a anunțat că această competiţie nu mai este închisă şi va permite înfiinţarea unui ligi suplimentare de 20 echipe ce să asigure promovarea în primul eşalon.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole