Proiectul de dezvoltare a aplicației „Radarul Balastierelor” este implementat conform graficului și etapelor stabilite, iar elaborarea unui calendar distinct pentru punerea în funcțiune, cu termene precise, va avea loc după finalizarea etapei-pilot, ce se derulează până la data de 5 septembrie 2025, informează Administrația Națională „Apele Române” (ANAR), într-un comunicat de presă.
Prin această aplicație se vor urmări toate utilajele de transport care pleacă din balastiere sau puncte de lucru. Noul sistem de urmărire a trasabilității materialelor de construcţii exploatate va fi un sistem informatic care va permite monitorizarea în timp real a traseului acestor materiale, prin urmărirea cu ajutorul unui GPS a circulației lor de la locul de exploatare și până la valorificare.
„Radarul Balastierelor” este o platformă digitală integrată, concepută pentru managementul și monitorizarea exploatărilor de agregate minerale (balastiere). În plus, aplicația are ca scop centralizarea interacțiunilor dintre instituțiile de stat responsabile: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), ANAR, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG), Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANPMAP) și companiile private/societăți comerciale.
În data de 29 aprilie 2025, ANAR a demarat implementarea unei etape-pilot a aplicației software „Radarul Balastierelor”, care a fost programată a se desfășura în perioada 2 iunie – 5 septembrie 2025, după un calendar bine stabilit, cuprinzând trei etape distincte.
Prima etapă a vizat crearea conturilor cu drept de administrator și drept de acces în cadrul aplicației „Radarul Balastierelor” și explorarea aplicației (perioada: 2 – 20 iunie 2025), iar apoi elaborarea unui raport privind modul de funcționare și derulare a etapei I (perioada: 20 – 25 iunie 2025).
Cea de-a doua etapă s-a referit la introducerea datelor privind reglementarea perimetrelor de extragere a agregatelor minerale (perioada 25 iunie – 25 iulie 2025), respectiv la documentarea unui raport privind modul de funcționare și derulare a acestei etape (perioada 25 – 30 iulie 2025).
De asemenea, etapa a treia, aflată în derulare până pe 1 septembrie 2025, urmărește verificarea în teren de către inspectori de specialitate în gospodărirea apelor din cadrul A.B.A. – I.B.A. a modului în care sunt introduse avizele de însoțire a mărfii de către persoanele juridice din domeniul extragerii agregatelor minerale, selectate să participe în etapa-pilot a aplicației ‘Radarul Balastierelor’. Un raport ulterior al modului de funcționare și derulare a etapei III va fi întocmit în intervalul 1 – 5 septembrie 2025.
„Scopul desfășurării acestei etape pilot a aplicației ‘Radarul Balastierelor’ este testarea aplicației în timp real, identificarea unor eventuale disfuncționalități și remedierea acestora, precum și pregătirea aplicației pentru faza de implementare și punere în funcțiune. După finalizarea etapei pilot, Administrația Națională Apele Române va proceda la remedierea unor eventuale disfuncționalități ale aplicației întâlnite în urma testării’, se mai precizează în comunicat.