Asociația „Pro Zăbala” și Organizația de Femei din Zăbala organizează mâine cea de-a zecea ediție a Sărbătorii Sfântului Mihail. Evenimentele principale sunt „Cupa Mikes” la minifotbal și Concursul de gătit.

După cum a declarat pentru covasna45.ro unul dintre organizatori, la Concursul de gătit participă nu mai puțin de 16 echipe. Una este din Ungaria, din Füzesabony, iar celelalte sunt din județul Covasna.

„Concursul începe la ora 12.00, pe terenul de sport din Zăbala, și se încheie la ora 15.30. Fiecare echipă gătește ceea ce dorește. Avem un juriu care va monitoriza procesul de gătit și va stabili câștigătorii. În juriu sunt și partenerii noștri de la Asociația pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Covasna (ASIMCOV)”, a precizat Mátyás Szabolcs.

Cupa „Mikes” la minifotbal a ajuns deja la a 14-a ediție. Campionatul se desfășoară de două ori pe an, în parteneriat cu județul Alba. Participă cinci echipe din județul Covasna și una din Alba, de la Sânmiclăuș. Partidele vor avea loc în sala de sport.
La 16.30 are loc ceremonia de anunțare a câștigătorilor, atât la Concursul de gătit, cât și la cel de minifotbal.

Pe lângă aceste două evenimente, la sărbătoarea de la Zăbala vor avea loc o mulțime de activități pentru copii, va fi și muzică, dar și o demonstrație cu cai a celor de la Ugron Ranch. Și, desigur, ingredientul principal va fi voia bună.
