spot_img
spot_img
spot_img

Eurostat: PIB-ul pe cap de locuitor a fost mai mare în România decât în Ungaria

Companiile mici din Ungaria sunt dezavantajate de rata de schimb forint-euro.

Articole similare

Calculate în moneda națională, adică în leva, costurile forței de muncă din Bulgaria au crescut cel mai rapid anul trecut, cu 15,3%, potrivit Eurostat. Pe locul doi se află creșterea costurilor forței de muncă din Ungaria, măsurate în forinți, cu 13,9 la sută.

Cu alte cuvinte, se pare că Guvernul ungar are dreptate când spune că dezvoltarea este continuă. Însă, aceste date arată cu totul altfel atunci când sunt calculate în euro: din cauza deprecierii forintului, creșterea internă nu ajunge nici măcar la patru la sută.

Aceasta este, totodată, şi o explicație a modului în care marile companii multinaționale care produc pentru piața UE sunt capabile să obțină creșteri salariale anuale de 10-20 la sută. În cazul lor, creșterea minimă a productivității și devalorizarea forintului compensează din belşug creșterea costurilor salariale.

Companiile mici din Ungaria sunt dezavantajate de rata de schimb forint-euro.

În schimb, micile companii ungare, care produc pentru piața internă, nu sunt ajutate de devalorizarea forintului, motiv pentru care nu pot concura cu multinaționalele, astfel că decalajul salarial continuă să crească. Pe lângă salariile ieftine, economia ungară a rămas competitivă mulți ani cu devalorizarea continuă a forintului, relatează Nepszava.

Ba mai mult, anul trecut, în România, costul forței de muncă a fost ceva mai mic, dar ritmul de creștere al României – calculat în euro – este mai mult decât dublu față de cel din Ungaria.

Totodată, conform Eurostat, consumul românesc pe cap de locuitor l-a depășit deja pe cel din Ungaria, în 2021.

Adică, românii trăiesc deja mai bine decât ungurii. Anul trecut, chiar PIB-ul pe cap de locuitor a fost mai mare în România decât în Ungaria. Adică, România a ajuns din urmă economia ungară şi din punct de vedere al dezvoltării.

Toate acestea indică faptul că recuperarea României este mai rapidă și mai eficientă decât ceea ce a realizat economia ungară în ultimii 12-13 ani.

Economia ungară produce în prezent 77% din PIB-ul mediu al UE, iar din această cauză este a cincea cea mai subdezvoltată economie din UE. În ultimii ani, şi cehii și polonezii au depășit economia ungară.
Azi, doar economiile Bulgariei, Slovaciei, Portugaliei și Croației sunt mai slabe faţă de economia Ungariei, însă văzând recuperarea croaților, ei vor ajunge din urmă în curând Ungaria. Acest lucru s-a întâmplat deja în ceea ce privește costurile salariale: anul trecut, costurile salariale pe oră în Croația au fost de 12,1 euro față de 10,7 euro în Ungaria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole