În urmă cu câteva zile, o tranzacție cu cai între două familii – una din Micfalău și una din zona Ciucului, județul Harghita – s-a încheiat prost. Din cauza unei neînțelegeri referitoare la bani, între cele două familii s-a iscat un scandal. Fiul celor din Micfalău l-a înjunghiat pe un bărbat din familia celor din Harghita.
Potrivit procurorilor, „inculpatul D.G. i-a aplicat victimei, un bărbat în vârstă de 47 de ani, o lovitură cu un cuțit în zona toracică, cauzându-i un traumatism acut deschis cu plagă penetrantă cardiacă prin coasta IV stângă, cu hemopneumotorax și hemopericard masiv”.
Pentru că sângera abundent, s-au urcat în mașină și au plecat spre spitalul din Miercurea Ciuc, dar pe drum, la Tușnad, a murit. Moment în care au sunat la 112. S-a prezentat ambulanța, dar și un echipaj din Ghidfalău, aflat în patrulă. A doua zi, pe 7 noiembrie, s-a dispus reținerea tânărului din Micfalău pentru 24 de ore și tot atunci judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă a pe o perioadă de 30 de zile. El este acum cercetat pentru omor.
Amenințări prin mesaje
După două zile, fiul celui înjunghiat a început să le trimită mesaje de amenințare celor din Micfalău. Cu texte în care spunea că „lucrurile nu rămân așa” și că „ne mai întâlnim noi”.
Simțindu-se în pericol și de teamă că cei din Ciuc ar putea veni să se răzbune, familia tânărului din Micfalău s-au dus la poliție, la Ghidfalău.
„Cele două persoane ar fi primit mesaje de amenințare prin intermediul unei aplicații de mesagerie. Polițiștii au stabilit, totodată, identitatea celor care ar fi trimis respectivele mesaje, iar pentru prevenirea unor fapte de violență au dispus emiterea a trei ordine de protecție provizorii față de persoanele bănuite de săvârșirea acestor fapte. A fost întocmit un dosar de cercertare penală pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, iar situația este monitorizată de polițiști pentru a preîntâmpina comiterea comiterea de fapte care să pericliteze integritatea corporală ori viața”, a transmis ieri IPJ Covasna.
Un sistem de protecție funcțional
Cei care se simt amenințați au posibilitatea să solicite atât emiterea unui ordin de protecție pentru cel care amenință, cât și instalarea unui sistem de monitorizare electronică, acea „brățară”. Ordinul ca ordinul, e valabil 5 zile și de multe ori e ignorat. Dar brățara are un rol foarte important. Cum funcționează? E un kit de monitorizare. Odată cu brățara, atât victima, cât și agresorul, primesc și un telefon mobil. În momentul în care agresorul se apropie la o anumită distanță de victimă, pe telefonul acesteia apare o alertă. Practic, victima e sesizată că e în pericol și are timp să se ascundă, să se încuie în casă, să sune la poliție. Deși acea alertă apare instant și în dispeceratul poliției, prin urmare ei știu deja că agresorul e aproape și intervin. Un sistem de protecție complet și sigur.

„Nu vreau să știți voi ce fac și unde mă duc”
Familia din Micfalău nu a acceptat și brățara electronică pentru cei care au trimis mesaje de amenințare. Au considerat că ordinul provizoriu de protecție e suficient.
De altfel, sunt destui cei care refuză kit-ul de monitorizare spunând că „nu vreau să știți voi ce fac și unde mă duc”. Teama că poliția le va cunoaște fiecare pas e astfel mai puternică decât teama de agresor… Iar cei care au făcut legea au lăsat la latitudinea victimei decizia aceasta. Cumva, nu poți apăra pe cineva cu forța…