Prima ediție a Târgului de Nunți „Momentum Wedding Fair” are loc în acest sfârșit de săptămână la Brașov Business Park. Organizat de echipa „Momentum” din orașul Covasna, este un eveniment de amploare ce se anunță a fi cel mai mare târg de profil organizat în regiune în ultimii 3 ani.
Organizatorii le oferă viitorilor miri ocazia de a-i cunoaște pe cei care se ocupă de astfel de evenimente și de a vedea care sunt ofertele și prețurile pentru serviciile lor.

Câteva repere importante ale târgului:
- peste 350 de cupluri și-au anunțat deja participarea;
- 49 de expozanți din domeniul nunților și evenimentelor (locații, decoratori, rochii de mireasă, foto-video, muzică, organizatori etc.);
- un interes crescut din partea viitorilor miri din Brașov și din județele învecinate.

Program:
- Sâmbătă (13 decembrie) – expoziție deschisă publicului între 10:00 – 20:00;
- Duminică (14 decembrie) – expoziție deschisă publicului între 10:00 – 18:00.
Sursa foto: Momentum Covasna