Cobza a intrat în patrimoniul UNESCO

Decizia a fost adoptată în cadrul Reuniunii Comitetului Interguvernamental al UNESCO .

Articole similare

Meșteșugul și interpretarea la cobza românească au fost înscrise ieri în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO.

Comitetul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a aprobat ieri înscrierea elementului „Cobza – cunoștințe, tehnici și muzici tradiționale”, nominalizare comună a României și Republicii Moldova, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității.

Decizia a fost adoptată în cadrul Reuniunii Comitetului Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, desfășurată la New Delhi – India, în perioada 8 – 13 decembrie, unde au fost analizate 54 de nominalizări ale unor elemente de patrimoniu cultural imaterial propuse de state membre UNESCO pentru înscrierea pe această renumită listă.

Înscrierea în Lista Reprezentativă subliniază valoarea artistică și culturală a cobzei, precum și rolul său social. Făurită de meșteri locali, folosită ca instrument muzical de bază, alături de vioară, în comunități rurale și urbane, de interpreți din generații diferite, cobza contribuie la coeziunea comunitară, la transmiterea intergenerațională a repertoriului muzical tradițional și la consolidarea identității culturale. Faptul că din ce în ce mai multe femei și fete cântă la acest instrument marchează și o evoluție semnificativă în ceea ce privește egalitatea de gen și diversitatea în domeniul artistic.

Cobza este al cincilea element înscris împreună de către România și Republica Moldova în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, unde mai figurează Mărțișorul, Colindatul de ceată bărbătească, Tehnicile tradiționale de realizare a scoarței și Artă cămășii cu altiță.

Sursa: Ministerul Culturii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole