Ministrul Dezvoltării, Cseke Atiila, vrea să creeze un grup de lucru care să găsească soluții pentru orașele mici și mijlocii. O variantă ar fi un program de finanțare nerambursabilă dedicat relansării economice a acestora. Anunțul a fost făcut la reuniunea Consiliului Director al Asociației Orașelor din România.
Temele discutate cu ministrul au fost transmise de Asociație.
Redăm comunicatul de presă:
În data de 28 ianuarie 2026, în cadrul reuniunii Consiliului Director al Asociația Orașelor din România, au fost reafirmate pozițiile ferme ale orașelor mici și mijlocii privind necesitatea unei finanțări corecte, predictibile și adaptate realităților demografice actuale, în dialog direct cu Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu Florin Zaharia, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor și cu Florin Bănică președintele Administației Fondului pentru Mediu.
Printre principalele teme abordate s-au numărat:
- Rambursarea creditelor contractate pentru închiderea proiectelor POR 2014–2021 – ministrul Cseke Attila a anunțat intenția elaborării unui act normativ care să asigure aceste sume înainte de aprobarea Legii bugetului de stat pe anul 2026, răspunzând astfel unei solicitări constante a AOR.
- Criteriul populației în alocările bugetare – AOR a susținut argumentat că finanțarea autorităților publice locale trebuie realizată în funcție de populația raportată anual de Institutul Național de Statistică, și nu exclusiv pe baza datelor rezultate din Recensământul din 2021, pentru a reflecta realitatea din teritoriu.
- Respectarea autonomiei locale – s-a solicitat ca plafonarea cheltuielilor la bugetele locale să fie realizată într-o manieră flexibilă, care să permită fiecărei primării să adopte cele mai eficiente măsuri, în funcție de contextul local.
- Mesaj de stabilitate bugetară – secretarul de stat Florin Zaharia a precizat că nicio localitate nu va avea alocări mai mici comparativ cu anii anteriori, iar la nivel guvernamental se lucrează la simulări menite să sprijine colectivitățile locale.
- Acces la împrumuturi din Trezorerie – AOR a solicitat includerea, în ordonanța care va reglementa împrumuturile din Trezorerie pentru anul 2026, a posibilității acordării de credite și pentru finanțarea proiectelor din fonduri naționale.
- Relansare economică pentru orașele mici și mijlocii – ministrul Cseke Attila a anunțat intenția de a crea un Grup de lucru interministerial, în vederea elaborării unui program de finanțare nerambursabilă dedicat relansării economice a orașelor mici și mijlocii din România.
- Funcționarea eficientă a administrațiilor locale – AOR a solicitat să nu fie redus numărul consilierilor din cabinetele demnitarilor locali, subliniind faptul că aceștia reprezintă echipa permanentă de lucru a primarului și un element esențial pentru buna funcționare a administrației locale.
AFM poate garanta continuare investițiilor
Eliminarea principiului „primul venit, primul servit „ din platformele digitale de depunere a proiectelor și înlocuirea acestuia cu criterii clare de eligibilitate si calitate a fost mesajul principal al lui Florin Bănică presedinte AFM, adresat primarilor de orașe.
De asemenea, preluarea de către AFM a unor proiecte in valoare de aprox 1 miliard de euro din PNRR pentru a garanta continuarea investițiilor, a fost un alt subiect major de discuție cu primarii de orașe.
Asociația Orașelor din România va continua dialogul instituțional cu Guvernul României, în vederea identificării unor soluții echilibrate care să permită orașelor mici și mijlocii să își îndeplinească responsabilitățile față de cetățeni și să își susțină dezvoltarea pe termen mediu și lung”.