Clusterul Inovativ al Biomasei „Green Energy” din Sfântu Gheorghe a marcat astăzi, la Hotel Kronwell din Brașov, împlinirea a 15 ani de activitate. Au fost prezenți parteneri și asociați din administrația publică, institute de cercetare, companii private, universități.
Președintele organizației, Vajda Lajos, a prezentat un scurt istoric al Clusterului și a trecut în revistă evenimentele organizate în cei 15 ani de activitate și proiectele de cercetare în care au fost parteneri.

Prima idee: salciile energetice
Clusterul „Green Energy” este un pion important în tranziția spre energia verde și economia circulară. Au parteneri în toată Uniunea Europeană și nu numai, sunt conectați cu universități și centre de cercetare în domeniul bioeconomiei din toată lumea. În paralel, au creat o adevărată rețea de clustere, ceea ce înseamnă colaborare și generarea de soluții inovatoare și crearea de produse noi din materii secundare.
„Am început în anul 2009 cu înființarea Asociației Green Energy. Am pornit de la ideea de plantații energetice, era perioada în care au apărut primele plantații energetice în țară. Am avut sprijin de la câteva asociații din Germania și am fost acolo. Am colaborat cu Universitatea Humboldt din Berlin, care avea un proiect legat de salcia energetică și în care erau abordate foarte multe elemente de cercetare în acest sens. Cum ar fi: ce utilizări ar putea să aibă o plantație energetică? Dincolo de a obține biomasă. Deci, înainte de ardere, câte lucruri se pot face din ea? De exemplu, din scoarța salciei se extrage salicina pentru aspirină. Deci este foarte importantă.
În acea perioadă începuseră să se înființeze clusterele. În 2010 s-a creat Clusterul Pro Wood, care a fost primul. Și, după acel model, am creat și Clusterul Green Energy.

Am urmărit atragerea firmelor, întărirea relațiilor cu institutele de cercetare, proiectele care se puteau dezvolta, apropierea de instituțiile de învățățământ, relațiile internaționale, marketingul și comunicarea. Acestea au fost principalele direcții de dezvoltare. După care am început proiectele. Primul a fost norvegian, cu care am creat un model, în comuna Estelnic din județul Covasna.
Apoi, am avut un proiect finanțat de la Fondul de Mediu. A urmat proiectul AgroBioHeat cu coordonatorii din Grecia, respectiv parteneri din Spania și Franța în care s-a pus problema abordării biomasei în fiecare țară.

O muncă de zi cu zi
Ca urmare a implicării în proiecte, am încheiat parteneriate internaționale. Am avut parteneri din aproape fiecare țară europeană.
Și acum, cu ocazia celor 15 ani de când există clusterul, ne uităm la modul în care au decurs aceste parteneriate. Cum au contact acestea în dezvoltarea și consolidarea cluster-ului? De asemenea, este important de subliniat că am mers și mai departe, către economia circulară și bioeconomie. O temă mult mai complexă. Și atragem constant institute de cercetare în activitatea clusterului. Este o noutate la nivel național sau chiar la nivelul Europei: clusterul „Green Energy” a devenit și cluster de bioeconomie. Este o muncă de zi cu zi. Pe care iată că o facem de 15 ani”, a precizat pentru covasna45.ro Vajda Lajos.

Promovarea județului
„Orice aniversare este un bun moment de bilanț. Suntem alături de Clusterul Green Energy de mulți ani. Am depus o muncă grea în a promova județul și în a contribui la dezvoltarea economică a acestuia”, a declarat Bagoly Miklos Levente, președintele Asociației Întreprinderilor Mici și Mijlocii Covasna, ASIMCOV.
Vicepreședintele Clusterului, Sandor Bartha, a vorbit despre importanța utilizării biomasei, o energie regenerabilă locală.
Firma sa, Erpek Ind SRL, are o îndelungată experiență în domeniul tehnic, firma bazându-se pe proiectarea și executarea în concepție proprie a cazanelor de încălzire centrală cu rumeguș, cazane de apă caldă alimentate cu deșeuri lemnoase – biomasă.
Susținere din partea Departamentului de Dezvoltare Durabilă
Vajda Lajos a menționat că unul dintre partenerii principali al Clusterului în cei 15 ani de activitate este Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din Guvernul României. Motiv pentru care a transmit un mesaj de apreciere epntru coordonatorul Departamentului, Laszlo Borbely.
În cadrul evenimentului au fost acordate diplome de apreciere pentru partenerii Clusterului.

Clusterul Green Energy a fost creat la 14 februarie 2011
34 de entități au semnat documentul constitutive: agenți economici, entități de cercetare și inovare, autorități publice locale, precum și instituții și companii de consultanță.
Misiunea clusterului este de a conecta antreprenorii din domeniul biomasei/bioenergie, organizațiile de cercetare, universitățile și administrația publică pentru a consolida cooperarea, a stimula inovarea, a răspândi cunoștințele în domeniul biomasei, cea mai importantă sursă de energie regenerabilă din România.

Scopul este de a defini soluții inovatoare și de a sincroniza producția și utilizarea biomasei prin dezvoltarea lanțului valoric al biomasei și prin consolidarea cooperării între membrii clusterului.








