RePowerEU în Dobârlău: 107 familii își vor instala panouri fotovoltaice

Articole similare

Primarul comunei Dobârlău, Bogdan Barbu, anunță că 107 familii din comună vor beneficia de bani europeni pentru a-și instala panouri fotovoltaice. Mai exact, câte 10.000 de euro.

„În cadrul Componentei 16 – REPowerEU din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Investiția I.4, se derulează un program destinat sprijinirii gospodăriilor vulnerabile pentru instalarea de sisteme de producere a energiei din surse regenerabile, precum și de stocare a energiei.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a întocmit la nivel național lista persoanelor vulnerabile, pe baza datelor existente în evidențele oficiale.

Primăria Dobârlău a sprijinit persoanele eligibile în vederea întocmirii documentațiilor necesare pentru accesarea proiectului, iar 107 familii din comună au fost declarate eligibile, prin intermediul instalatorului SC PCE Electric SRL, și au obținut o finanțare nerambursabilă, fiecare proiect având o valoare de 10.000 euro.

Astfel, 1.070.000,00 euro sunt investiți în comunitatea noastră, contribuind la reducerea costurilor cu energia electrică pentru aceste gospodării”, anunță Bogdan Barbu.

Și la Valea Mare vor fi investiții

Și Primăria Valea Mare anunță că 41 de gospodării vor beneficia de sisteme complete de panouri fotovoltaice, prin același program.

Suma totală va fi de 410.000 de euro. Valoarea sprijinului destinat consumatorilor vulnerabili (bătrâni, persoane singure, venituri mici, etc.) este de 10.000 de euro fără nicio contribuție din partea beneficiarilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole