spot_img
spot_img
spot_img

Ungaria cedează la presiunile Bruxelles-ului

Cu gândul la miliardele de euro blocate, s-a votat reforma justiției.

Articole similare

Ungaria a adoptat o reformă pentru a ameliora independența judiciară. Parlamentul speră să deblocheze o parte din miliardele de euro din fonduri europene suspendate din cauza preocupărilor Bruxelles-ului cu privire la statul de drept, relatează AFP.

„Parlamentul a adoptat amendamente la legile ungare privind justiţia, în baza acordului cu Comisia Europeană”, a anunţat pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului, Zoltan Kovacs.

UE a suspendat aproape 22 de miliarde destinate Ungariei.

Acestea sunt fonduri de coeziune pentru perioada 2021-2027. Suspendarea se va ridica doar după ce Budapesta va face reforme în justiție.

„Ungaria şi-a îndeplinit acum angajamentele în materie de administrare a justiţiei şi aşteptăm ca Bruxelles-ul să acorde sumele datorate” , a scris pe Facebook ministrul Justiţiei, Judit Varga. Ea denunţase cu o zi înainte în presa locală „diabolicul sistem” de la Bruxelles.

Budapesta speră să recupereze 13 miliarde de euro, potrivit cifrelor citate de presa ungară.

Noua lege, adoptată de 151 de deputaţi din 199, va intra în vigoare la 1 iunie şi urmează, potrivit guvernului, să alinieze sistemul de justiție din Ungaria la dreptul european.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole