Crescători de vaci din rasa Aberdeen Angus din toată lumea vor fi în România în perioada 11 – 18 mai. Ei participă la Forumul European „Angus” și vor vizita cele mai importante ferme de profil. Pe 15 mai vor face o vizită și în județul Covasna, la Floroaia, unde există o fermă de bovine din rasa Aberdeen Angus, la Domeniul Vaduri, cu peste 100 de capete.

Ce este Forumul European Angus?
Organizarea de către România a Forumului European a fost stabilită în urmă cu doi ani, la ediția din Germania. Forumul reunește crescători, fermieri, experți din industrie și parteneri internaționali. Este o platformă de dialog și colaborare asupra viitorului producției sustenabile de carne de vită, progreselor în genetică și dezvoltării piețelor de carne premium.
European Angus Forum 2026 nu este însă doar o conferință tehnică, ci un tur complet în România, unde oaspeții veniți din toate colțurile lumii vor vedea atât ferme, cât și gastronomie locală și atracțiile noastre turistice.
Asociația Aberdeen Angus România a pus la punct un program complex, din care nu lipsesc vizite în ferme, prezentări despre producția sustenabilă de carne de vită, discuții despre genetică și reproducție, precum și sesiuni de networking între organizații europene și actori din industrie.
Astfel, European Angus Forum 2026 va debuta în Cluj-Napoca pe 11 mai 2026 și se va încheia pe 18 mai 2026, la București. Participanții, fermieri și experți internaționali din Europa, Australia, Asia, Africa, America de Sud și America de Nord vor vizita ferme de reproducție și unități de îngrășare-finisare, stațiune de testare a taurilor și abatoare de ultimă generație și expoziții de animale unde vor fi prezentate cele mai performante linii genetice dezvoltate în România.
Printre obiectivele demne de vizitat, organizatorii au pus și Domeniul Vaduri de la Floroaia, sat situat lângă Întorsura Buzăului, unde e o fermă modernă, cu peste 100 de capete de bovine din rasa Aberdeen Angus.

O afacere de familie
„Domeniul Vaduri” este un complex în dezvoltare. În jurul fermei de bovine a fost creat un centru turistic, zona fiind extrem de ofertantă. Cei care vin aici beneficiază de condiții premium și de mai multe facilități de petrecere a timpului, de la drumeții cu biciclete electrice, la pescuit. Nu este un spațiu deschis oricui și în orice condiții. Autenticitatea pe care o oferă e dublată de resposabilitate față de mediu și fermă. Prin urmare, locațiile de cazare se închiriază pentru grupuri, „cu totul”.

Domeniul este înconjurat de păduri și pășuni, fiind la o altitudine de aproape 800 de metri. Este o afacere de familie, pornită în urmă cu 14 ani de Marian Vrînceanu, omul care a văzut potențial acolo unde alții vedeau doar pădure și pajiște.
În 2012, el a cumpărat primele terenuri care aveau să devină nucleul domeniului. În 2018, a adus la Floroaia primele 10 capete de vaci Black Angus. Astăzi, efectivul depășește 100 de animale crescute natural, într-un mediu curat și liniștit.

Marian nu este singur: soția și cele două fiice sunt mereu alături de el. Fiecare decizie, fiecare plan, fiecare pas înainte se fac împreună.
„La Domeniul Vaduri, viața la fermă înseamnă ritm natural, aer curat și apropiere de animale crescute cu grijă și respect. În centrul acestei lumi se află vacile Aberdeen Black Angus, mândria domeniului, crescute liber pe pășunile întinse care înconjoară complexul. Este un loc în care familia și munca de echipă sunt fundamentul tuturor lucrurilor bune care se întâmplă aici”, explică, pentru covasna45.ro, Claudia Vrînceanu Mariș, una dintre fiicele lui Marian Vrînceanu.
Despre rasa Aberdeen Angus
Dezvoltarea rasei Aberdeen Angus a început în secolul al XVIII-lea în regiunile Angus și Aberdeenshire din Scoția. La acea vreme, deși existau mai multe rase de bovine în această zonă, localnicii își doreau crearea unei rase superioare, care să îmbine calitatea cărnii cu adaptabilitatea la condițiile aspre de mediu.
Astfel, prin selecția și încrucișarea atentă a mai multor rase locale, precum Scotch Boned și Angus Old, a luat naștere rasa Aberdeen Angus. Aceasta a fost creată cu grijă și atenție pentru a obține trăsături ideale în ceea ce privește dimensiunea, calitatea cărnii, adaptabilitatea și capacitatea maternă.
Începând cu ultimele decenii ale secolului XX, această rasă a fost introdusă și în România, cu scopul de a aduce calitatea superioară a cărnii și caracteristicile remarcabile ale Aberdeen Angus în industria bovinelor de la noi.
Inițial, au avut loc importuri de animale vii și material seminal din țări precum Regatul Unit, Statele Unite ale Americii și alte țări europene. Aceste importuri au avut ca scop îmbunătățirea genetică a turmelor locale și dezvoltarea unei populații consistente de bovine Aberdeen Angus. Carnea cu gust deosebit și capacitatea de adaptare la condiții de mediu diferite sunt principalele avantaje ale rasei.
În anul 2.000 are loc primul transfer de embrioni congelați din rasa Aberdeen Angus aduși din SUA, transfer realizat de de profesorul Edwin Robertson și medicul veterinar Vasile Pachițanu la ferma TCE 3 Brazi din județul Neamț. Primul import de animale vii din această rasă are loc în 2007, când sunt aduse 120 de vițele de compania Karpaten Meat din județul Sibiu.
De aici au ajuns și la Floroaia primele exemplare.

„Cei de la Sibiu ne-au fost alături pe tot parcursul procesului – de la selecție și transport, până la perioada de carantină și acomodarea animalelor în ferma noastră. A fost o etapă intensă, dar esențială, care a pus bazele a ceea ce construim și astăzi.

La ferma noastră animalele cresc într-un sistem rustic, cu intervenții tehnologice minime, bazat pe echilibru și respect față de ritmul natural.
Pe parcursul anilor am învățat că rasa Aberdeen Angus nu este doar despre carne premium, ci despre un mod de a face agricultură – cu răbdare, respect și viziune pe termen lung. În prezent, facem un nou pas în dezvoltarea fermei prin amenajarea și autorizarea unui spațiu propriu de sacrificare și procesare a cărnii. Obiectivul nostru este deschiderea unui punct gastronomic în apropierea fermei, unde să oferim produse locale, autentice, realizate responsabil, în spirit tradițional”, ne mai spune Claudia Vrînceanu Mariș.

Câteva date din județul Covasna
Sunt mai multe ferme de Angus în județul Covasna, pentru că aici sunt condiții bune – pășuni naturale întinse, la altitudine medie 600–900 m, climă mai răcoroasă (bună pentru rasa de carne) și tradiție în creșterea bovinelor. Numărul de capete înregistrate la Oficiul Județean de Zootehnie Covasna este de 3.500, la finele lunii martie 2026. Acestea sunt înscrise în programul de ameliorare – pentru performanțe genetice – și beneficiază de subvenție de la APIA.
Programul Forumului:
Revenind la Forumul ce va avea loc în România, iată și programul, cu vizitele pe care le vor face crescătorii și experții. Pe lângă ferme, se vor bucura și de câteva repere turistice de la noi, cum ar fi Sovata, Castelul Bran, plimbări în Brașov, Sibiu, Cluj sau București.
- 12 mai: ANGUS HOUSE FARM (Gherla, Jud. Cluj), CARNA CARPATICA (Podirei, Jud. Bistriţa Năsăud);
- 13 mai: CENTRU DE SELECȚIE ȘI TESTARE ABERDEEN ANGUS (Cibu, Jud. Mureş), BLACK ANGUS FARM (Măgherani, Jud. Mureş);
- 14 mai: KARPATEN MEAT (Marpod, Jud. Sibiu);
- 15 mai: ANDROANGUS (Cârțișoara, Jud. Sibiu), DOMENIUL VADURI (Floroaia, Jud. Covasna);
- 16 mai: PAPER CONSULT (Dobra, Jud. Dâmboviţa);
- 17 mai: CONFERINȚĂ INTERNAȚIONALĂ EUROPEAN ANGUS FORUM 2026 (Novotel, București).
Câteva imagini de la Domeniul Vaduri:








