Contractul pentru lucrările de execuție la viitorul Spital Regional de Urgență Cluj a fost semnat ieri. Acestea vor fi finalizate la 31.12.2028.
Este cel mai important proiect de infrastructură medicală din Transilvania din ultimele decenii, după cum a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, la ceremonia de semnare.
„Sunt momente în viața unei comunități care definesc nu doar prezentul, ci și generațiile care vin. Astăzi vorbim de unul dintre aceste momente. Spitalul Regional de Urgență Cluj, care nu va fi doar o clădire, nu este doar un șantier, ci este cel mai important demers de infrastructură medicală din inima Transilvaniei în ultimele decenii. Știm cu toții adevărul, construcția unui spital regional este un maraton, nu este un sprint. Drumul de până aici a fost lung, a fost plin de provocări, de bariere birocratice și uneori de neîncredere. Dar astăzi am ajuns în punctul în care cuvintele se opresc și încep faptele. De astăzi, lucrurile chiar se întâmplă la Spitalul Regional de Urgență Cluj”, a declarat Cseke Attila, citat de Agerpres.

849 de paturi, 22 de săli de chirurgie
Președinta Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS), Iuliana Feclistov, a precizat că Spitalul Regional de Urgență Cluj este una dintre cele trei investiții strategice majore ale statului român în domeniul sănătății.
„Este un spital care va oferi servicii medicale de nivel terțiar pentru Regiunea Nord-Vest, un spital care va trata cazuri critice, cazuri complexe, cazuri politraumă cu precădere. Spitalul acesta va avea 849 de paturi, 106 vor fi pentru ATI, inclusiv pediatrie, neonatologie și unitate pentru arși. 12 paturi sunt pentru arși, 34 pentru spitalizarea de zi, 71 de cabinete ambulatorii, organizate pe 11 clinici. Blocul operator va fi compus din 22 de săli de chirurgie, dintre care două săli hibrid. Clădirea principală a spitalului are opt niveluri, cu o suprafață construită de aproximativ 32.000 de metri pătrați. Va avea o suprafață desfășurată de aproximativ 177.000 de metri pătrați, iar împreună cu clădirile tehnice și amenajările exterioare vor fi 184.000 de metri pătrați”, a explicat Feclistov.

Heliport și parc fotovoltaic
Ea a subliniat că spitalul va schimba modul în care se practică medicina în România. Va fi organizat pe șase centre multidisciplinare, care vor trata cazurile într-un mod complex și într-un mod organizat, nu pe secții tradiționale.
Referitor la contract, ea a menționat că documentul vizează realizarea lucrărilor principale și acestea vor fi:
- execuția clădirii principale,
- execuția clădirilor tehnice,
- execuția infrastructurii suport,
- realizarea heliportului și a unui parc fotovoltaic,
- procurarea și instalarea echipamentelor grele, a echipamentelor pentru zonele speciale,
- execuția amenajărilor exterioare,
- branșamentele la utilități și racordarea la rețele existente,
- racordarea la infrastructura rutieră.

Valoarea acestui contract este de aproximativ 2 miliarde 200 de milioane cu TVA, iar valoarea investiției totale este de aproximativ 3 miliarde 400 de milioane, din care valoarea cofinanțării Uniunii Europene este de 223.320.500,00 lei.
Unitatea medicală va fi pe Strada Avram Iancu nr. 370-374, Comuna Floresti, Judeţul Cluj, la o distanță de aproximativ 10 km de centrul orașului Cluj-Napoca.