spot_img
spot_img
spot_img

Germania ia în calcul reintroducerea controalelor la granițe

Nu sunt excluse tensiuni între Germania și vecinii ei.

Articole similare

La Berlin se discută ipoteza reinstituirii punctelor de control la intrările în Republica Federală. Ecologiștii din coaliția care îl susține pe cancelarul Scholz, dar și unii vecini ai Germaniei, critică măsura, scrie Deutsche Welle. 

Guvernul de la Berlin și autoritățile landurilor federale iau în calcul introducerea controalelor la toate granițele Germaniei.

Ziarul Bild a intrat în posesia unui document ce ar urma să fie analizat la un summit dedicat migrației, convocat la Berlin de cancelarul Olaf Scholz. Măsurile ar viza toate intrările în Republica Federală, așa cum se întâmplă în prezent la granița Germaniei cu Austria.

Statisticile spun că, exceptând imigrația din Ucraina, numărul refugiaților sosiți în Germania, în primele trei luni ale acestui an, este cu 50% mai mare decât cel înregistrat în 2019, anul de dinainte de pandemie.

Potrivit poliției federale, citată de ziarul Bild, au existat un total de 19.627 de intrări ilegale în Germania în primul trimestru al anului 2023. În același timp, Oficiul Federal pentru Migrație și Refugiați a înregistrat aproape 90.000 de cereri de azil.

Documentul include suplimentarea personalului de la frontiere și permanentizarea posturilor de control.

Acesta include și inițiativa unui dialog mai intens cu reprezentanții statelor din care provin imigranții ilegali.

Sunt propuse și măsuri de consolidare a agenției europene de paza frontierelor, Frontex. În acest sens, cooperarea dintre țările europene ar trebui să echilibreze participarea la cheltuielile de finanțare a agenției. Cancelarul federal Olaf Scholz și-ar dori ca reforma europeană a azilului și migrației să intre în vigoare încă înaintea alegerilor europene de anul viitor. Subiectul migrației și azilanților a stat în mijlocul disputei dintre Austria și instituțiile europene. S-a concretizat în blocarea de către Viena a aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen.

Nu sunt excluse tensiuni între Germania și vecinii ei.

Premierul Cehiei, Petr Fiala, a criticat inițiativa. El spune că numărul migranților ilegali este mult prea mic pentru a necesita controale la frontieră. Chiar dacă a fost de acord că fenomenul există, oficialul ceh a apreciat că soluțiile ideale ar fi o mai clară politică de repatriere și cooperarea cu țările aflate pe traseele migrației.

Nici verzii ecologiști germani, aflați la guvernare la Berlin, alături de social-democrați și liberali, în guvernul Scholz, nu văd cu ochi buni măsura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole