Conducerea fabricii de textile „Secuiana SA” din Târgu Secuiesc se confruntă cu dificultăți financiare. Compania a depus la Tribunalul Covasna o solicitare de deschidere a procedurii de concordat preventiv, cerere admisă de instanță.
Concordatul preventiv este o procedură juridică menită să ofere o șansă companiilor care se confruntă cu dificultăți financiare, dar care au încă potențialul de a deveni viabile din punct de vedere economic. Potrivit instantfactoring.ro, aceasta permite debitorului să negocieze un acord cu creditorii pentru a restructura datoriile și a reface echilibrul financiar al afacerii. Practic, este un instrument de prevenire a insolvenței care facilitează salvarea și reorganizarea companiilor.
Avantajele concordatului sunt multiple, primul fiind protecția împotriva executărilor silite inițiate de creditori.
Este un pas spre evitarea insolvenței și a falimentului. Prin restructurarea datoriilor și reechilibrarea activităților economice, compania poate evita procedurile mai drastice și costisitoare ale insolvenței.
În cadrul concordatului preventiv, managementul actual al companiei își păstrează controlul asupra operațiunilor zilnice. Acest lucru este esențial pentru continuitatea afacerii și pentru menținerea relațiilor cu partenerii de afaceri, angajații și clienții.
Pe de altă parte,concordatul preventiv permite debitorului să negocieze direct cu creditorii, stabilind termeni de plată mai favorabili, cum ar fi prelungirea termenelor de plată, reducerea sumelor datorate sau alte condiții care să faciliteze redresarea financiară.
Soluția Tribunalului: Plan de redresare
Pe portalul tribunalului apare soluția referitoare la Secuiana, pronunțată în 25 iunie 2026.
„Admite cererea formulată de debitoarea SECUIANA S.A.. În temeiul art. 23 alin. 5 din Legea nr. 85/2014, deschide procedura de concordat preventiv a debitoarei S.C. SECUIANA S.A.
Numeşte în calitate de administrator concordatar al debitoarei pe Consorţiului de practicieni în insolvenţă format din ECG SPRL şi PRO Business S.P.R.L. Pune în vedere administratorului concordatar ca în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii să elaboreze sau, după caz, să asiste debitoarea la elaborarea planului de restructurare. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii la data de 25.09.2026, ora 10:00, pentru când se vor cita debitoarea şi administratorul concordatar.
Constată că de la data deschiderii procedurii de concordat se suspendă de drept toate executările silite îndreptate împotriva debitoarei sau acestea nu încep, indiferent de natura creanţei, pe o perioadă de 4 luni.
Încheierea se comunică, în vederea efectuării menţiunii, şi către registrul în care debitoarea este înregistrată. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Covasna. Pronunţată azi, 25.06.2026”.
Ce urmează?
Tribunalul desemnează așadar un administrator concordatar, care va supraveghea procesul și va asista Secuiana în negocierile cu creditorii. Administratorul are un rol crucial în medierea relației dintre debitor și creditori. Se elaborează un plan detaliat de redresare care include măsuri specifice pentru restructurarea datoriilor și îmbunătățirea situației financiare a companiei. Planul trebuie să fie realist și să demonstreze capacitatea companiei de a-și onora obligațiile în termenii negociați.
Planul de redresare trebuie aprobat de creditori. Aceasta se realizează printr-o adunare a creditorilor, unde aceștia votează asupra propunerii de concordat. Pentru ca planul să fie aprobat, este necesar acordul unei majorități calificate a creditorilor, adică două treimi.
După aprobarea de către creditori, planul de concordat trebuie omologat de către tribunal. Omologarea conferă planului forță executorie și asigură protecția legală a debitorului împotriva executărilor silite.
Odată omologat, debitorul, sub supravegherea administratorului concordatar, implementează măsurile prevăzute în planul de redresare.
500 de angajați
„Secuiana SA” a finalizat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 51 milioane lei (aproximativ 10,3 mil. euro), în creştere cu 10,5% faţă de anul anterior, potrivit calculelor ZF pe baza datelor transmise de companie şi a celor de pe site-ul Ministerului Finanţelor.
În octombrie 2025, compania reducea numărul angajaților cu 91, ajungând astfel la 500, câți sunt în prezent. Motivul reducerii de personal a fost că unul dintre clienții mari, pentru care fabrica producea în sistem lohn, își mută producția în Tunisia. Clientul respectiv, din Germania, și-a mutat deja producția din Polonia tot în Tunisia, dar și pe cea din județul Alba, unde aveau o linie de jeans. Motivele sunt că în Uniunea Europeană costurile de producție și de personal sunt tot mai ridicate.
Din fericire, unul dintre clienții pentru care lucrează „Secuiana”, o companie din Olanda, a solicitat mărirea producției. Dacă acum patru ani avea contract pentru livrarea a 40.000 de perechi de pantaloni, în 2025 a cerut 200.000 de perechi, iar pentru 2026 cifra a crescut la 250.000 de perechi. Un alt client, din Suedia, a dat asigurări conducerii fabricii că va menține producția din România și în următorii câțiva ani.
Ca să mai reducă din costuri, managementul fabricii a scăzut cheltuielile cu energia, instalând panouri fotovoltaice.
„Secuiana” a fost fondată în 1968. În 1973, fabrica s-a specializat în producţia de pantaloni şi a început să exporte în Europa de Vest şi America de Nord. În acest moment, la „Secuiana” se produc mii de perechi de pantaloni pe zi, din care majoritatea sunt destinați exportului.
La finalul anului 2021, Roy Chowdhury moştenitorul domeniului Zabola Estate din Transilvania a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni al producătorului de confecţii „Secuiana”, deţinut până atunci de mai mulţi acţionari, persoane fizice, actuali şi foşti angajaţi ai companiei.
Produsele „Secuiana” se găsesc în 19 de magazine proprii din toată țara, dar și în magazine partenere.