Asociația Cultural Creștină „Căciula” din Zăbala, cu sprijinul Primăriei Zăbala și al Asociației de Dezvoltare Locală și Culturală „Suflet românesc”, organizează pe 12 iulie ediția cu numărul 17 a Sîntiliei zăbălenilor.
Ca în fiecare an, Sîntilia înseamnă o mare petrecere în aer liber, în poiana de la marginea pădurii. Zăbălenii își cinstesc înaintașii și se bucură de păstrarea tradițiilor lor.
Și o fac cu invitați, cu produse locale și bunătăți gătite la fața locului.
În acest an vor urca pe scenă îndrăgiții artiști Ciprian Roman, Cristian Fodor și George Burnichi. În program sunt și ansamblurile „Românașul” și „Junii covăsneni”, dar și Corul bărbătesc „Voineștenii”.
Așadar, pe 12 iulie, începând cu ora 11.30, sunteți așteptați în Poiana Sîntiliei din Zăbala!

Câteva imagini de anul trecut:






