Pe parcursul a trei zile, 21 – 23 august 2026, Târgu Secuiesc devine capitala națională a cartofului.
Asociația de Dezvoltare Locală și Culturală Târgu Secuiesc, Federația Națională „Cartoful” din România și Asociația „Kézdi Gastro” organizează ediția întâi a Festivalului Național al Cartofului. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Covasna și al Primăriei Municipiului Târgu Secuiesc.
Piața Gábor Áron, străzile Petőfi Sándor și Kossuth Lajos, parcurile Wegener și Molnár Józsiás vor găzdui șapte zone tematice care acoperă întregul lanț alimentar.
Festivalul reunește ferme, cooperative, restaurante, retaileri, instituții publice și companii tehnologice, toate adunate pe o singură scenă.
Conceptul este multicultural prin construcție: celebrează tradițiile locale, prin spectacole, ateliere, târguri și degustări. Șase piloni strategici — gastronomie, agricultură, turism, cultură, digitalizare și mediu — îi dau coloana vertebrală.
Acesta este însă, în primul rând, un festival despre pământ. Despre ce crește din el, despre cine îl lucrează și despre tot ce se întâmplă între câmp și masă.

Tradiție, muncă, gust
„Este, în primul rând, un festival dedicat cartofului și oamenilor care îl cultivă și îl valorifică și întregului parcurs al acestuia, de la câmp până în farfurie”, explică, pentru covasna45.ro, Constantin Pătru, organizator al evenimentului.
„Vorbim în primul rând despre pământ, pentru că acolo începe povestea. Soluri fertile, tradiții vechi și oameni harnici. Județul Covasna este locul unde prind viață unele dintre cele mai bune soiuri de cartofi din țară. Este o muncă de generații. De la fermele de familie la cooperativele tehnologizate, câmpul rămâne locul unde se decide viitorul.

Vor participa fermieri și creăm o piață în centrul orașului. Pentru că piața este spațiul unde fermierul își întâlnește lumea. Vom avea la Târgu Secuiesc producători din toată țara, retaileri, procesatori și HORECA. Conceptul „De la fermă la consumator” va fi pus în valoare complet. Pentru că un loc special în festival îl va avea bucătăria. Locul unde ingredientele devin meșteșug. Bucătari și gospodine pun cartoful in valoare prin rețete tradiționale și reinterpretări creative. La masă ne adunăm cu toții și ne bucurăm de tradiții, muzică, ospitalitate. Am gândit un festival al comunitații pentru comunitate”.

În cadrul festivalului vor avea loc două concursuri: „Cea mai bună rețetă tradițională” și „Cea mai inovatoare rețetă”. Juriul va fi format din chefi, fermieri și jurnaliști gastronomici. Premiile se decernează la gala de închidere.
Organizatorii vor să doboare și două recorduri: Cel mai mare gulaș secuiesc cu cartofi. Acesta va fi gătit în Piața Gábor Áron, de bucătari și gospodine din Ținutul Secuiesc. Și cel mai mare taur pregătit la protap. O demonstrație de forță culinară și de comunitate, pregătită împreună cu măcelari, bucătari și fermieri locali.

Agricultura cartofului
Tot Piața Gábor Áron va găzdui și o expoziție a fermelor și cooperativelor agricole. Vor fi producători locali, procesatori agroalimentari, institute de cercetare, furnizori de inputuri și soluții pentru agricultură.
O „desfășurare de forțe” va fi și pe Strada Gării.
Aici vor fi expuse piese din colecția Muzeului „Haszmann Páll”. Utilaje istorice, alături de utilaje și echipamente agricole moderne și tehnologii inteligente. Vor avea loc și demonstrații tehnice.
„Suntem într-un moment în care în toată lumea se vorbește despre Smart Farming și digitalizare. Festivalul Național al Cartofului de la Târgu Secuiesc va pune în discuție conceptul agricultură inteligentă, date, senzori, AI și soluții digitale pentru decizii mai bune. Nu uităm componenta de sustenabilitate – respect pentru natură, responsabilitate pentru viitor. Sunt teme care ne preocupă: energia verde și eficiența energetică. Gestionarea responsabilă a resurselor. Reducerea deșeurilor și reciclarea, produse locale și lanțuri scurte de aprovizionare.
Nu este un festival doar de dragul de a ne întâlni.
Privim cu grijă la sol, la apă, la transport, la tot ce înseamnă utilizarea cumpătată a resurselor. Pentru că trebuie să avem mereu în față generațiile viitoare. Discutăm și despre educație și conștientizare”, mai precizează Constantin Pătru.
Un oraș unic
Municipiul Târgu Secuiesc este unul dintre „personajele” principale al festivalului. Evenimentul are o puternică notă de promovare a orașului și a ansamblului de curți, unic în România. Se va vorbi despre turism și vor fi prezenți toți cei implicați în această zonă: Casa de cultură „Vigadó”, Muzeul Breslelor „Incze László”, Casa Memorialǎ „Gábor Áron”, Biserica Reformatǎ, Parcurile Wegener și Molnár Jozsiás.

Șapte zone tematice
- Piața Gábor Áron – scena principală
- Strada Gării – expoziție agricolă
- Strada Petőfi Sándor – Food Court & Street Food
- Strada Independenței – Sweet Street / Aleea Dulciurilor
- Casa de Cultură Vigadó – Forum & Business Hub
- Parcul Wegener – Kids Park
- Parcul Molnár Józsiás – Family Park.
Toate detaliile despre festival, pe site-ul dedicat, AICI.