Etapa a 6-a Campionatului Național de Hard Enduro, desfășurată la Covasna, s-a încheiat azi. Un eveniment la care au participat peste 100 de bikeri din România, Republica Moldova, Ungaria, Germania, Irlanda, Cehia, Slovacia şi Polonia.
A fost a doua ediţie Hard Enduro găzduită de orașul Covasna. Evenimentul a fost organizat de Clubul Sportiv Apres Snow Racing Team, sub egida Federaţiei Române de Motociclism şi având Moto24.ro drept partener principal.
Competiţia a ținut 3 zile, cu program în centrul orașului și două zile de off road.

Prologul a avut loc vineri, 7 august, în centrul oraşului, într-un format îmbunătăţit atât pentru rideri, cât şi pentru spectatori. Sâmbătă au fost programaţi peste 75 de kilometri de off-road, iar azi alți 65 de kilometri. Traseele au fost diferenţiate în funcţie de nivelul fiecărei categorii şi au combinat sectoare de anduranţă cu urcări şi obstacole tehnice specifice hard enduro-ului.
Organizatorii evenimentului sunt Cezar Şulea, Costea Oliviu, Muntean Andrei și Muntean Flavian. Ei au fost ajutați de o mulțime de alți oameni din staff și voluntari.
Partener principal: Moto24.ro
Parteneri: Coni-Trans Exportpackaging, Montlact – Made in Transylvania, Clermont Hotel, Transgat sort, D&D Vivai Plante, Ryvy Immobilis, Monte Cervo – Mountain Resort Spirit & Spa, DOR de gusturile româneşti, Apres Snow, eMudding, TACS Racing Systems, Viss, Monteco, Global Automobile, Brutăria Băcel, Croco, Ferma Coni, APT Grup, Restaurant Keops, Transylvania Enduro, Pensiunea Cristian, ROMSILVA – Regia Naţională a Pădurilor, Autosol, Bold&Fast Distribution, S100, Thunder Tools, Auto Moto ZSK, Eurocov, Tărâmul Cerbilor.
Partener de hidratare: Vâlcele – apa minerală.

În urmă cu scurt timp organizatorii ne-au transmis clasamentul final.
PRO
- Kornel Jun. Ott (Ungaria)
- Norbert Levente Josza (România)
- Zsolt Varga (România).
Expert
- David Ioan Ignat (România)
- Eduard Vlad Petcu (România)
- Chelcea Mădălin Mihai (România).
Veterani
- Zdenek Cyprian (Cehia)
- Paul Cristian Harpa (România)
- Bart Stroișteanu (România).
Fete
- Mihaela – Isabela Ioniță (Ro)
- Andrea Barabas Agoston (Ro).
Golden Boys
- Krisztian Laszlo Simon (Ungaria)
- Iulian Lucian Șchiopu (Ro)
- Viorel Constantin (Ro).
Hobby
- Elisei Ticușan (Ro)
- Akos Fazakas (Ro)
- Bendeguz Svella (Ro).





