Festivalul folcloric „Datina Junilor”: 14 – 16 august, Covasna

Articole similare

Asociația Culturală „Junii covăsneni” organizează, între 14 și 16 august 2026, cea de-a cincea ediție a Festivalului folcloric „Datina Junilor”. Evenimentul va avea loc în Poiana Nedeii de pe Valea Zânelor din stațiunea Covasna și aduce pe scenă o mulțime de artiști și ansambluri. Invitat special al ediției este maestrul taragotului Adrian Neamțu.

Festivalul începe pe data de la 14 august, la ora 15.00.

În perioada 14–16 august 2026, Valea Zânelor din Covasna se transformă într-o adevărată scenă a tradițiilor și a folclorului, unde cântecul, dansul și portul popular vor uni oameni de toate vârstele și din toate colțurile lumii.

Cu mare bucurie vă invităm la cea de-a V-a ediție a Festivalului Folcloric Datina Junilor, un eveniment care a crescut frumos de la an la an și care, în acest an, va reuni peste 500 de artiști, copii și adulți, din România și din străinătate.

Timp de trei zile, vom avea ocazia să descoperim costume populare autentice, dansuri tradiționale, cântece și obiceiuri care păstrează vie frumusețea și bogăția patrimoniului nostru cultural. Vor fi zile de sărbătoare, de întâlnire și de bucurie, în care generații diferite se vor prinde în aceeași horă, iar tradițiile vor fi duse mai departe cu mândrie și dragoste.

Așadar, oameni dragi, vă invităm cu mic, cu mare! Luați-vă familia, prietenii și buna dispoziție și veniți să petrecem împreună trei zile în care tradiția va fi la loc de cinste!”, transmit organizatorii.

Pe lângă spectacolul propriu-zis, cei care ajung la festival vor putea lua și masa, vor putea cumpăra produse tradiționale. Sâmbătă seară va fi un moment special – muzică folk în jurul unui foc uriaș de tabără.

Unul dintre momentele memorabile ale evenimentului este Parada portului popular.

Vor fi defilări ale ansamblurilor artistice în două zile ale festivalului. Prima are loc sâmbătă, între orele 12.00 – 13.00, pe traseul Hotel Montana – centru. Cea de-a doua va fi duminică, tot între orele 12.00 și 13.00, de la biserica ortodoxă din Voinești până în Poiana Nedeii.

Festivalul este organizat cu sprijinul Consiliului Local Covasna și al Consiliului Județean Covasna. Intrarea este liberă.

Câteva imagini de anul trecut:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole