Președintele ANAF, Lucian Heiuș (PNL), și-a dat demisia, fără să explice motivele.
„Mi-am înaintat astăzi demisia din funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. A fost o onoare pentru mine să conduc această instituție și le mulțumesc colegilor mei pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă în acest an. Totodată, sunt mulțumit de faptul că, în acest mandat, ANAF a reușit să atingă cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR și toate obiectivele asumate prin programul de guvernare, cu onestitate, responsabilitate și respect față de contribuabili”, a scris Heiuș pe contul său de Facebook.
Sunt cel puțin două explicații pentru demisie.
O explicație ține de politică, cealaltă e de natură economică. Cea politică ține de Protocolul Coaliției PNL-PSD-UDMR. S-a stabilit încă de la început ca partidul care deține Ministerul Finanțelor să cedeze celuilalt șefia ANAF. Prin urmare, ministru a fost numit un social-democrat, Adrian Câciu, iar la ANAF a fost numit Lucian Heiuș.
Demisia ar însemna că rotația a început, chiar dacă nu se face încă la nivel de miniștri. De altfel, se și aude deja că fostul deja președinte al ANAF, Lucian Heiuș, va fi numit într-o altă funcție importantă.
Cea economică ține de performanțele modeste. Colectarea a fost foarte slabă la buget în acest an și de aici o suită de probleme. Doar la marii contribuabili deficitul de încasare este de 8.9 miliarde de lei în primele 5 luni. Sunt posibile măsuri dure împotriva responsabililor din ANAF care au tolerat această stare de lucruri.