Clusterul Balneoturistic Transylvania, în parteneriat cu Asociația Natura Vita și Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, a lansat azi, 8 octombrie 2026, la complexul Panorama II din Vâlcele, portalul balneovita.ro. Lansarea a avut loc în cadrul Conferinței BalneoVita, la care au participat autorități din domeniul administrației, manageri din sfera turismului, medici din specializările balneologie și cardiologie, profesori, studenți.
„Stațiunile balneare din Transilvania au ape minerale, mofete, nămoluri și saline care se folosesc de generații pentru sănătate. Informația despre ele este însă împrăștiată, iar cine caută o cură potrivită găsește greu răspunsul la o întrebare simplă: unde se tratează ce am?
Site-ul balneovita.ro pornește de la această întrebare. În același timp, site-ul oferă clusterului un loc stabil pentru a-și prezenta istoria, oamenii, proiectele și evenimentele. După mai bine de un deceniu de cooperare între administrație, mediul academic, specialiști și comunități locale”, a explicat Gászpor Edina, manager de proiect de la Asociația Natura Vita, co-organizator al evenimentului.

Balneologia: întâlnirea dintre natură, sănătate, arhitectură, cultură și comunitate
În timpul Conferinței s-a vorbit despre revitalizarea integrată, responsabilă și sustenabilă a stațiunilor balneare. Acestea pot deveni infrastructuri ale unei societăți mai sănătoase, mai reziliente și mai conștiente de propriile resurse, în acord cu principiile dezvoltării durabile și cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.
„Apa minerală, aerul curat, pădurea, liniștea, lumina, mișcarea, promenada, parcul, arhitectura, întâlnirea cu ceilalți și ritmul cotidian făceau parte din aceeași experiență. Stațiunea nu trata doar corpul, ci crea un mediu care susținea starea de bine, echilibrul interior și forța vitală.
Astăzi, multe dintre aceste locuri și-au pierdut coerența. Unele clădiri sunt abandonate, unele infrastructuri au dispărut, iar în multe cazuri dezvoltarea s-a făcut fragmentat. Fără o imagine de ansamblu și fără suficientă grijă față de caracterul locului.
Și totuși, esența acestor stațiuni nu a dispărut. Trebuie să înțelegem din nou ce înseamnă balneologia nu doar ca practică medicală, ci ca idee despre relația dintre om și loc. Un loc în care natura oferă resursa, iar omul este chemat să adauge grijă, cunoaștere, respect și responsabilitate”, a explicat Lajos Vajda, de la Clusterul Balneoturistic Transylvania și Asociația NaturaVita.

La rândul său, coordonatorul Departamentului de Dezvoltare Durabilă din Guvern, Borbély László, a vorbit despre valoarea pe care o are o localitate.
„Acest proiect BalneoVita pe care noi, ca Departament, îl sprijinim, are un concept senzațional. Și vine după un altul de acum 3 ani, când am finalizat BalneoMap – harta apelor minerale. S-a făcut un pas înainte, cu o altă dimensiune, care deja înseamnă un proiect integrat. Și care nu spune numai unde sunt ape termale sau minerale, ci spune foarte multe despre localitatea respectivă. Despre patrimoniul construit, ce alte resurse sunt acolo, ce posibilități. Poți veni ca turist, ca cercetător, ca investitor. Pentru că orice localitate are o valoare, are unele lucruri care poate să le exporte, să spun așa. Vorbim de punerea în valoare nu doar a resurselor cu rol în sănătate, ci a resurselor culturale, a spațiului de locuit, a ocupațiilor oamenilor”.

Lucrări prezentate de studenți
O secțiune a Conferinței a aparținut studenților de la Universitățile „Ion Micu” (Arhitectură), Transilvania (Silvicultură), Sapientia (Științele Vieții), Extensia Babes Bolyai (Georgrafia Turismului). Ei au participat la un concurs cu lucrări ce au avut ca temă evoluția unei stațiuni prin abordarea „Trecut – Prezent – Viitor”. Au vorbit despre Vâlcele, Geoagiu Băi, Tușnad, Șugaș.
Evenimentul a continuat cu discursuri și prezentări tematice susținute de:
- Silviu Manole – Reprezentant al comunității Vâlcele, Director Wega Invest – Apă Minerală Vâlcele
- Gáj Nándor – Vicepreședinte al Consiliului Județean Covasna
- Prof. univ. dr. Gabriela Dogaru – Medic primar, Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, Președinte al Asociației Române de Balneologie – Filiala Cluj
- Dr. Mihaela Suceveanu – Membru în Boardul Societății Române de Cardiologie
- Arh. Cora Corina Iatan – Arhitect
- Aurel Borșan – Inițiator și cofondator al Clusterului Regional Balneoturistic „Transylvania”.

Perspectivele regionale au fost completate de intervențiile Anamariei Levițchi, expert economic în cadrul ADR Centru, și Deák Gyöngyvér, director Visit Covasna.
Vorbitorii au discutat despre câteva teme:
- Pădurile terapeutice și rolul naturii în promovarea sănătății și stării de bine;
- Cardiologia preventivă și recuperarea cardiovasculară, cu accent pe prevenție și pe valorificarea potențialului balnear în recuperarea medicală;
- Arhitectura specifică stațiunilor balneare și importanța patrimoniului construit pentru identitatea și dezvoltarea durabilă a destinațiilor;
- Programul HOSPITA, dedicat dezvoltării unei experiențe integrate pentru oaspeți și pacienți, prin valorificarea resurselor și serviciilor locale;
- Valorificarea resurselor regionale și consolidarea cooperării dintre administrație, mediul academic, comunități și sectorul privat.
Conferința continuă mâine.
Puteți accesa portalul stațiunilor AICI.