Pentru că a crescut salariul minim la 3.000 de lei brut, cei care vor încheia contracte cu Casa de Pensii pentru a cumpăra vechime în muncă vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunar. De precizat că există posibilitatea să cotizezi și cu sume mai mari, adică peste nivelul respectiv.
În primul rând trebuie precizat că multe persoane nu îndeplinesc condiția stagiului de cotizare pentru a accede la pensia pentru limită de vârstă sau anticipată. Ele pot să contribuie la sistem prin plata contribuțiilor de asigurări sociale pe o perioadă de 6 ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială.
31 august – data limită!
Conform legii, plata contribuției de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranșe lunare, până la data de 31 august 2023.
În situația în care la data de 31 august 2023 contribuția de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plății efectuate.
Plata contribuției de asigurări sociale se efectuează prin orice mijloc de plată, inclusiv în numerar, la casieria casei teritoriale de pensii în raza căreia se află domiciliul persoanei interesate sau mandatarului desemnat de aceasta prin procură specială.
Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare socială și efectua plata contribuției de asigurări sociale sunt cele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani și data împlinirii vârstei standard de pensionare.
Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială.
Având în vedere că salariul minim a urcat la 3.000 de lei brut de la 1 ianuarie 2023, cota urcă la 750 lei, de la 638 de lei în 2020. Adică, dacă cineva vrea să cumpere 1 an, atunci va trebui să plătească 9.000 de lei.
Nu se poate VINDE vechime in munca? M-ar interesa.