spot_img
spot_img
spot_img

Probele de competențe la BAC 2023: între 14-23 iunie

Ce se întâmplă dacă se prelungește greva?

Articole similare

Probele de competențe la examenul de bacalaureat 2023 – care ar fi trebuit să înceapă luni – vor fi susținute în perioada 14-23 iunie, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, în condițiile în care profesorii nu au renunțat la greva declanșată în 22 mai.

Răspunzând întrebărilor repetate ale jurnaliștilor despre greva cadrelor didcatice, Deca a spus că „dialogul” cu sindicatele „este deschis și continuă, iar întoarcerea în clase trebuie să se facă cu sentimentul de respect reciproc şi cu o atitudine constructivă”.

Cum va arăta calendarul?

– Pentru clasele a VIII-a și a XII-a perioada de înscriere la Bacalaureat și la Evaluare Națională și de încheiere a mediilor se prelungește până în 13 iunie (perioada fusese deja prelungită până vineri, 10 iunie)
– Probele de competențe la bacalaureat se vor susține în perioada 14-23 iunie
– Pentru probele scrise nu se decalează calendarul nici pentru bacalaureat și nici pentru Evaluarea Națională

„Cred că orice mișcare de protest se oprește odată cu satisfacerea revendicărilor”, a spus ministrul.

Ce se întâmplă dacă se prelungește greva?

Una dintre opțiuni este echivalarea competențelor de la bacalaureat cu mediile din liceu. Ministerul promite că va anunța în timp util orice modificări.

Procentul cadrelor didactice aflate în grevă a scăzut cu 6,34% față de data de 31 mai, și per total cu 7,3%. Și-au reluat activitatea 21.000 de angajați, din care peste 13.000 sunt cadre didactice. Cifrele sunt raportate la numărul total de angajați din educație

Probele de competențe la BAC 2023 ar fi trebuit să înceapă luni, 12 iunie, și să se încheie în 21 iunie.

Circa 183.000 elevi de clasa a VIII-a trebuie să susțină Evaluarea Națională, iar 142.000 de elevi de clasa a XII-trebuie să susțină Bacalaureatul.

Mediile elevilor vor putea fi încheiate cu două note la o disciplină, a anunțat, tot joi, Ministerul Educației. În acest sens, a fost trimis, spre publicare în Monitorul Oficial, Ordinul ministrului educației nr. 4.430/2023 pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole