Cu Pavol Safranko și Mario Rondon în lot în acest moment, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe este aproape de a oficializa transferul unui alt atacant, care a evoluat și pentru CFR Cluj.
Gabriel Debeljuh este vârf de atac, dar nu a mai jucat din august 2022. Cu toate acestea, are o cotă de piață de 1.4 milioane de euro.
Sepsi OSK pregătește primul sezon cu Liviu Ciobotariu pe banca tehnică, după ce în sezonul precedent a câștigat Cupa României.
Formația covăsneană va juca și în turul doi preliminar al UEFA Conference League, unde va întâlni CSKA Sofia în dublă manșă.
Rămas liber de contract după despărțirea de CFR Cluj, Gabriel Debeljuh este în negocieri avansate cu Sepsi OSK și, potrivit GSP, va semna un acord valabil pe două sezoane cu câștigătoarea ultimelor două ediții de Cupa României.