NASA a demarat o nouă serie de teste în California pentru avionul X-59, care poate atinge viteze supersonice. Această aeronavă revoluționară este primul avion supersonic care minimizează zgomotul puternic asociat cu zborurile la aceste viteze, făcându-l potențial mai prietenos cu mediul și cu comunitățile înconjurătoare.
Aeronava X-59 QueSST va ajunge la o viteză de Mach 1,4 sau 1.728 de kilometri pe oră. Va fi capabil să zboare de la Londra la New York în doar trei ore. Nu va mai produce „boom”-ul sonic pe care îl provoca avionul Concorde.
Potrivit Daily Mail, avionul supersonic dezvoltat de Agenția spațială americană NASA și de compania Lockheed Martin va avea 29,5 metri lungime. Anvergura aripilor va fi de 9 metri. „Nasul” său lung de 9 metri este proiectat special pentru a minimaliza șocurile de la contactul cu aerul, atunci când aeronava zboară cu viteze foarte mari.
NASA testează avionul, deocamdată, la sol.
În continuare, echipa va efectua teste semnificative la sol pentru a se asigura că aeronava este sigură pentru zbor. Noul avion X-59 al NASA va putea zbura până la altitudini de până la 16.000 de metri. Deocamdată, prototipul va transporta doar un pasager.
Aeronava X-59 – piesa centrală a misiunii Quesst a NASA – este concepută pentru a demonstra capacitatea de a zbura supersonic, sau mai repede de Mach 1, reducând în același timp bubuitura sonică puternică caracteristică avioanelor supersonice.
NASA va zbura apoi cu avionul X-59 deasupra mai multor orașe. Se vor aduna date despre reacțiile oamenilor la sunetul generat în timpul zborului supersonic. NASA va furniza acest set de date autorităților de reglementare americane și internaționale pentru a permite, eventual, zborul supersonic comercial.
Misiunea Quiet Supersonic Technology (QueSST), condusă de NASA, este o colaborare de pionierat între guvern și industrie. Scopul acesteia: relansarea zborurilor supersonice.