Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a obținut a doua victorie la rând în SuperLiga României, după ce a învins-o pe Dinamo cu scorul de 3-0, în cadrul etapei a treia.
Formația pregătită de Liviu Ciobotariu s-a impus în fața „câinilor”, la capătul unui meci destul de echilibrat.
Cea mai mare ocazie a primei reprize i-a aparținut lui Dennis Politic, cel care nu a reușit să îl învingă pe Roland Niczuly. Cu câteva minute înaintea pauzei (min 41), Pavol Safranko a deschis scorul pentru oaspeți, în urma unui contraatac rapid.
În a doua parte a jocului, Dinamo a controlat autoritar și chiar a fost foarte aproape de a restabili egalitatea în minutul 72, când Gorka Larrucea a trimis în transversală.
Contrar cursului jocului, covăsnenii au fost cei care au mai lovit o dată în minutul 83 al partidei. Isnik Alimi a reluat în plasă, după ce inițial Ștefănescu nimerise bara.
Tabela a fost închisă de Aganovic, care a punctat în al 6-lea minut de prelungire.
Cu acest succes, Sepsi OSK acumulează 7 puncte și urcă pe podium. Echipa nu a primit niciun gol în acest sezon. De partea cealaltă, Dinamo are un start de sezon de coșmar – 3 înfrângeri și ultimul loc în clasament.
Laude pentru suporterii lui Sepsi OSK
Fanii veniți de la Sfântu Gheorghe au făcut curățenie în sectorul ocupat pe arena Arcul de Triumf la victoria cu Dinamo.
Sepsi OSK a avut o galerie formată din 40 de persoane pe stadionul Arcul de Triumf. Fanii covăsneni au oferit o demonstrație de fair-play din primul până în ultimul minut.
În startul partidei, când suporterii dinamoviști au scandat „România, România!”, oaspeții s-au ridicat și au aplaudat.
Un alt moment deosebit s-a petrecut imediat după fluierul final al lui Istvan Kovács. Fanii veniți de la Sfântu Gheorghe au făcut „curățenie bec” în sectorul pe care l-au ocupat.
Lászlo Diószegi: „Fotbalul e doar un joc!”
Și galeria lui Dinamo a fost lăudată de Lászlo Diószegi, finanțatorul lui Sepsi OSK.
„Nu a fost o victorie atât de clară. Eu nu cred că a fost atât de ușor pe cât o arată scorul. Jucătorii noștri au dat tot ce au putut, au meritat victoria, dar trebuie să felicităm și Dinamo. Au jucat destul de bine. Așa este normal să fie în tribune, fotbalul este doar un joc”, a spus Diószegi.
Victoria nu l-a entuziasmat pe Ciobotariu.
Liviu Ciobotariu a analizat obiectiv duelul cu Dinamo. Antrenorul lui Sepsi OSK admite că diferența a fost mult prea mare și că elevii lui n-au fost la nivelul dorit din punct de vedere ofensiv.
„Vreau să îmi felicit jucătorii pentru victorie, pentru rezultat. Jocul nu m-a mulțumit, trebuie să fiu corect și sincer. Trebuie să o spun. Mi-aș fi dorit mult mai mult în seara asta.
Dar victoria contează, rezultatul e primordial. Data viitoare va trebui să încercăm să punem mai multe probleme pe faza de atac. Am rămas restanți. Avem mult de muncă.
E clar, s-a văzut că n-am mai avut omogenitate când am schimbat 5 jucători față de ultimul meci. Ne-am pierdut un pic busola. Dar jucătorii cu mai puține minute trebuie să demonstreze că merită să fie aici”, a spus Liviu Ciobotariu.