Are 84 de ani și cosește, tunde oi, îngrijește de găini, de lemne, de curte. Scrutează străzile, știrile, vremurile și pare că nu mai găsește nimic din ce era odată… Dar e încă „verde”. Spune că jintița – mâncare ciobănească din zer fiert – l-a ținut sănătos și în putere.
Multe din lucrurile despre care vorbește par că vin din trecut, ca și foarfeca veche de tuns oi și cojocul de baci. Vă spunem azi povestea lui Constantin Uță din Voinești, Covasna. Nea Costică…
A început munca la 13 ani.
Fratele lui plecase de acasă, din zona Buzăului, la un baci din Covasna. La scurt timp, l-a chemat și pe Costică. Ce era să facă acasă, la țară? Părinții rămâneau pe mâini bune, cu cele două surori ale lor. Aveau gospodărie în toată regula, cu două perechi de boi. Dar viața de dincolo de satul lor părea mult mai… ușoară. Așa că a plecat și a devenit cioban. Ce mândru era!
„E o muncă grea și niciodată nu a fost plătită la adevărata ei valoare. A fi cioban înseamnă să ai multe cunoștințe. Lucrul cu animalele nu e ușor, nu e pentru oricine. La stână se mulg oi, se face caș, trebuie să știi să dai cheag, trebuie să te ferești de lupi, de urși, să faci de mâncare”, povestește nea Costică.
Numai el știe de câte ori a mers prin câmpuri sau păduri „lătrând” ca un câine sau chiuind, ca să sperie urșii…
S-a întâlnit cu câțiva. A aruncat și cu bățul după ei, pe unul l-a lovit în ceafă. A văzut cum lupul a prins oaia de gât și a fugit cu ea. A văzut de nenumărate ori oile dormind pe golul alpin, sub stele, în timp ce el încerca să doarmă iepurește. Ce imagini! Îi însoțesc, azi, fiecare pas…
„Ce făceați în timpul liber?” l-am întrebat.
Face o pauză. „Care timp liber?” răspunde, contrariat.
Ca și cum… cum poți să întrebi despre „timp liber” la stână?
„Ne trezeam la 4 dimineața. La 6 oile trebuiau mulse. Apoi mânătorul spăla gălețile. Se face caș. Se face de mâncare. Ciorbă, bulz, papară, jintiță. Seara se mai scoteau oile o dată, le încinam (masa de seară – n.a.) o oră, așa”.
De fiecare dată când laptele era pregătit pentru caș, îi făcea cruce.
„Că așa suntem noi, românii”, spune nea Costică.
E fericit când povestește despre stână și oi. Trebuie că a umblat mii de kilometri pe munți și văi… L-au păzit de frig cojocul de oaie și căciula. Iar zerul și jintița i-au dat putere.
„Zerul e cel mai bun medicament”, spune.
A umblat în multe locuri, a lucrat la multe stâne. Produsele le pregăteau în putini de lemn și le vindeau în piața din Făgăraș. Sau la Ploiești, la Brașov, la Nehoiu… Din anii de „ciobănie” și-a putut lua o căsuță în Voinești, Covasna.
De pază la fabrică
A ajuns, la un moment dat, la „oile partidului”. A stat un timp și aici, după care nu i-a mai convenit. E un om care „ce are în gușă, și-n căpușă”. S-a hârâit cu șefii și a plecat.
S-a angajat la fabrica de mobilă din Covasna. Pe vremea când erau mai multe fabrici… Pe locul unde e acum Lidl era fabrica de morărit. Mai erau în oraș fabrica de textile, era și „Avântul” – fabrica de pielărie. La mobilă se lucra în trei schimburi.
„Eram mai mulți, ne roteau. Făceam paza la o fabrică, apoi la Casa de apă, apoi la altă fabrică. Vara aveam concediu 35 de zile și mă duceam la stână, la oi”. Nu putea sta prea mult timp fără oi.
Nea Costică mai făcea ceva: tundea oi.
„De la 10 oi trebuia să iasă un kilogram și 200 de grame de lână. Se dădea la fabrică. Aveam trei perechi de foarfeci. Am și azi. Nu mai găsești așa ceva. Pe vremuri, primeai cam 2 lei de oaie. Azi e cam 5, 6 lei. Dar lâna se aruncă, nu ai unde s-o duci… dacă ai câteva sute de oi, ești obligat să dai bani la tuns, că trebuie tunse. Bani pe care nu îi recuperezi…”, explică nea Costică.
„Avem străzi frumoase azi. Dar oamenii stau în case”, spune, cu amărăciune, nea Costică
Din 2003 e la pensie. Oficial. Dar a fost baci la oi și după pensie. A tot muncit, că nu știa să facă altceva… Dar era o viață mai plină decât azi, spune el.
„Mă uit azi și văd ce străzi faine avem. Ce frumoase sunt, asfaltate, noi. Dar… sunt goale. Oamenii stau în case. Pe vremuri, ne adunam seara, vecinii. Stăteam de vorbă, făceam lucruri împreună. Dacă era duminică a doua zi, mergeam la biserică toți. Mergeam la un rachiu. Sâmbăta erau toate restaurantele pline… Astăzi parca degeaba sunt bani… Nu mai vezi fabrici, oameni, parcă nu mai are nimic niciun rost. Și-au bătut joc de toate, ca de lână”.
Pe vremuri, se aduna lâna cu sacii din toate satele din jur.
Femeile o spălau, apoi se torcea. Iarna se lucrau ciorapi, flanele. Se ducea la fabrică și se făcea postav… Se mai face azi ceva ca acel postav? Poți să compari plasticul de azi cu acea stofă de pe vremuri?…
Nea Costică are și acum cojoc de baci, dar unul nou. I l-a făcut unul dintre puținii meșteri care mai fac azi așa ceva, în Brețcu. Ce fel de cioban ești fără băț, căciulă și cojoc?
Bățul era bun la stână și la altceva. Spunea ora. În funcție de cum i se proiecta umbra, ei știau ce oră e. Plus că și oile știau…
Nedeia Mocănească, o bucurie
O dată pe an, în iulie, are loc la Covasna Nedeia Mocănească. O sărbătoare a ciobanilor, cu petrecere câmpenească, muzică și voie bună. An de an, nea Costică e acolo. Îi râd ochii, preț de câteva ore.
Trece pe la țarcurile cu oi expuse de cei de la Asociația Crescătorilor de Ovine și le măsoară din ochi pe fiecare. Trece și pe la standuri, se uită la căciuli, la chimire. Mănâncă ceva, bea o bere rece. Vorbește cu „ai lui”. Pare că are o energie aparte, aici.
Nea Costică are o curte frumoasă. Și mai are și azi trei oi… Viață cu rost!
Se simte bine și acasă. Stă cu fiica lui, care se îngrijește bine de el. Bătrânul umblă numai în cămașă, e suplu și are pas vioi. Au o curte îngrijită, cu multe flori. Lampa de la stână e prinsă de peretele fânarului, amintire dragă.
Au și găini, dar și trei oi, care acum sunt la cioban. Le adună fân pentru iarnă și parcă abia le așteaptă să vină acasă… Acesta este rostul lui.
Mult respect pentru un asemenea om!