spot_img
spot_img
spot_img

Suedia – violențe fără precedent. Ucigașii sunt tot mai tineri

Guvernul vrea să mobilizeze armata pe străzi.

Articole similare

Suedia, considerată cândva o țară pașnică și sigură, a devenit în ultimii ani un „paradis” pentru organizațiile criminale. Acestea sunt formate în general din tineri imigranți.

La finalul lunii septembrie, într-o zi de miercuri, cu puțin timp înainte de ora 19.00, două echipe de adolescenți se pregăteau să intre pe patinoarul unui complex sportiv, la sud de Stockholm, pentru un meci de hochei pe gheață. Tocmai își terminaseră încălzirea în parcarea de alături și au început împușcăturile. Un 4×4 a demarat în trombă. Aduli, un rapper cunoscut în vârstă de 18 ani, zăcea la pământ ciuruit de gloanțe. „Era un băiat bun și talentat. Nu merita asta”, spunea, în lacrimi, unul dintre prietenii săi.

Câteva ore mai târziu, doi bărbați erau împușcați la sud de capitala Suediei. Pentru unul dintre ei gloanțele i-au fost fatale.

Apoi, o tânără de 25 de ani a murit în zorii zilei de joia trecută în urma unei explozii produse în casa ei, la nord de Uppsala.

Fără precedent în Suedia, acest episod de violențe a provocat moartea a 44 de persoane și alte 88 de victime rănite în cursul acestui an.

Douăsprezece din cele 44 de omoruri s-au produs doar în septembrie în 60 de schimburi de focuri sau explozii de bombe.

În contextul acestei escaladări, dreapta, aliată la guvernare cu extrema dreaptă, vrea să rechiziționeze arme pentru a sprijini poliția, relatează cotidianul francez „Le Figaro”.

În plus, guvernul suedez ia în calcul să mobilizeze armata pe străzi, scrie ziarul britanic „The Sun”. Ziarul evocă o baie de sânge alimentată mai ales pe fondul creșterii unor grupări infracționale specializate în trafic de droguri precum Kurdish Fox și The Greek.

Rată de condamnare scăzută

Nikoi Djane, un fost gangster reconvertit în criminolog, spune că Suedia a alunecat treptat în astfel de violențe începând din 2010. Locul răspândirii acestui flagel este Malmo, un oraș din sudul țării. Fostul infractor mărturisește că „a participat la violență” când era mai tânăr – într-o perioadă când situația „nu era la fel de sângeroasă ca astăzi”. Dar violențele de atunci nu degenerau într-un cerc vicios de extindere a crimelor.

De ce s-a ajuns în această situație? Potrivit lui Djane, bandele criminale caută în prezent să devină tot mai mari și să controleze zonele lor de interes. De regulă, una pe seama alteia. Autoritățile suedeze au fost blânde în aplicarea pedepselor, inclusiv a celor legate de crime.

„Rata de condamnare este extrem de scăzută pentru aceste crime, ceea ce a contribuit la continuarea omorurilor”, afirmă el.

„Așadar, pentru fiecare crimă nerezolvată, apar mai multe ținte, ceea ce înseamnă mai multe crime potențiale”, a explică Nikoi Djane.

Cu două decenii în urmă, Suedia avea una dintre cele mai scăzute rate de omoruri pe cap de locuitor din Europa. Acum este în frunte, cu de 2,5 ori mai multe decât media europeană, remarcă „The Sun”.

Asasini la 13 ani

Anul trecut, peste 60 de persoane au fost ucise prin împușcare în Suedia – cel mai mare număr înregistrat vreodată. În acest an, bilanțul riscă să devină mai grav.

Tot anul trecut au fost înregistrate 90 de explozii și 101 tentative de atacuri cu explozibili. Un bilanț egalat deja în acest an.

Violențele din aceste zile din Suedia nu sunt neobișnuite doar prin intensitatea lor, ci și prin vârsta fragedă a celor implicați. Unii asasini sunt copii de 13-14 ani.

Datele oficiale arată că jumătate dintre suspecți au sub 18 ani, iar trei sferturi sub 21 de ani

Bandele angajează copii ca asasini, „furnizându-le arme” și adrese cu ținte, a recunoscut șeful poliției, Anders Thornberg.

Oficialul suedez a mai descoperit că în unele cazuri copiii au contactat bandele pentru a ucide în schimbul unei remunerări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole