spot_img
spot_img
spot_img

Lista scurtă pentru noul juriu de la „Chefi la cuțite”

Ștefan Popescu, Nicolai Tand, Florin Ivan, Iosif Ștefănescu și Orlando Zaharia, în cărți pentru celebrul show tv.

Articole similare

Emisiunea „Chefi la cuțite” a rămas fără juriu chiar înainte de a începe filmările pentru sezonul 13.

În urmă cu câteva zile, echipa de producție a emisiunii „Chefi la Cuțite” a transmis că Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu nu vor mai face parte din juriu. Acest „trio” a ținut publicul aproape de televizoare la fiecare ediție difuzată.

Se pare că cei trei chefi au renunțat la „Chefi la cuțite” chiar înainte de filmările celui de-al treisprezecelea sezon al emisiunii. Mona Segall, producătoarea show-ului culinar, trebuie să aleagă cât mai repede alte persoane care să îi înlocuiască pe Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu.

Surse din echipa de producție au transmis că Mona Segall s-a gândit deja la câteva nume celebre care să alcătuiască noul juriu de la „Chefi la cuțite”.

Potrivit informațiilor apărute în mediul online, se pare că lista scurtă din care Mona Segall va alege jurații pentru emisiune are cinci nume foarte cunoscute în rândul bucătarilor. Unii dintre ei au apărut deja de mai multe ori în fața publicului și la tv.

Conform presei, cei 5 chefi care se află pe lista scurtă sunt Ștefan Popescu, Nicolai Tand, Florin Ivan, Iosif Ștefănescu și Orlando Zaharia.

Cine sunt cei cinci?

Dintre aceștia, cel mai cunoscut de public este Nicolai Tand. El a avut mai multe apariții televizate de-a lungul timpului. Și-a descoperit pasiunea pentru gătit încă din copilărie. Primul job adevărat în acest domeniu l-a avut în Franța, atunci când s-a angajat ca ospătar.

Ștefan Popescu a mai cochetat și el cu emisiunile de televiziune. Chiar a fost invitat ca jurat în cadrul emisiunii „Chefi la Cuțite”.

Florin Ivan deține un restaurant în Parcul Herăstrău din București. A mărturisit că și-a descoperit pasiunea pentru gătit încă din copilărie. De mic, combina tot felul de ingrediente pentru a realiza noi feluri de mâncare.

Iosif Ștefănescu are o carieră de pest 30 de ani în domeniul culinar și a mai avut proiecte în televiziune. A fost co-prezentator al unei emisiuni de gătit, unde Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu se „duelau” în preparate.

Orlando Zaharia s-a angajat pentru prima dată în bucătăria unui hotel din Capitală. El a gătit des pentru personalități din țara noastră.

Alegerea ar trebui să fie făcută cât mai curând, căci filmările noului sezon „Chefi la cuțite” bat la ușa echipei de producție.

3 COMENTARII

  1. Eu am auzit ca cei trei s-au saturat de presiunile tot mai mari facute asupra lor. De genul “astia trebuie sa intre in echipe” sau “cutare trebuie eliminat”.
    Cine stie unde este adevarul?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole