spot_img
spot_img
spot_img

Cine are dreptul la ajutor pentru încălzire?

Ce acte trebuie depuse și unde?

Articole similare

Familiile sau persoanele cu venituri reduse din România pot primi ajutor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece, potrivit Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

Ajutorul pentru încălzire se acordă numai pentru o locuință. „Pentru locuinţa de domiciliu sau, după caz, de reşedinţă”. Se acordă fie de către Guvern, fie de către autoritățile locale.

În cazul în care două sau mai multe familii sau persoane singure locuiesc în același spațiu, „ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în numele titularului contractului/convenţiei individuale încheiat cu furnizorul”, conform legii nr. 226/2021.

Cine primește ajutorul pentru încălzire?

Ajutoarele pentru încălzire vor fi primite de cei care au venituri mici. Pot fi persoane singure sau pot fi membri cu venituri mici ai unei familii.

Potrivit ANPIS, pragul maxim admis pentru persoanele singure care pot beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței este de 2.053 lei pe lună. În cazul familiilor, pragul este de 1.386 lei pe membru de familie.

Cei care se încadrează, vor primi ajutoarele de încălzire în intervalul 1 noiembrie 2023 – 31 martie 2024. Veniturile bănești se vor cumula cu alte tipuri de venituri materiale, potrivit ANPIS.

Acest ajutor se acordă „numai pentru un singur sistem de încălzire, numai  familiilor şi/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei și  numai consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire, au fost debranşaţi de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale şi au contracte valabile de furnizare a energiei electrice (în cazul solicitării ajutorului pentru încălzirea cu energie electrică)”, subliniază ANPIS.

Ajutorul pentru încălzire se acordă  în baza unei cereri și a unei declarații pe propria răspundere.

Documentele trebuie să conțină date referitoare la componența familiei, veniturile lunare ale acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute. În declarație mai trebuie menționat tipul sistemului de încălzire utilizat în locuință: lemne, peleți, gaze, curent sau altele.

Pe lângă cerere și declarația pe propria răspundere, cei care au nevoie de acest ajutor trebuie să aducă și copii ale documentelor de identitate ale membrilor familiei și documente care să ateste nivelul veniturilor încasate, respectiv adeverinţă de salariat, cupon pensie, etc.

Toate documentele se depun individual sau prin asociațiile de proprietari  la primăria în care se află locuința pentru care se solicită ajutorul de încălzire.

Actele pot fi depuse începând cu 15 octombrie.

Practic, actele pot fi depuse oricând în intervalul pentru care se acordă acest ajutor, respectiv 1 noiembrie 2023 – 31 martie 2024. Există și un termen-limită: nu se poate depăși data de 20 a fiecărei luni din interval. Instituția trebuie să aibă timp să verifice și proceseze solicitarea.

Dreptul la ajutorul pentru încălzire este decis prin dispoziția primarului și se acordă pentru toată perioada din intervalul menționat. Până la 15 noiembrie, toi cei care au solicitat acest ajutor ar trebui să știe dacă se încadrează sau nu.

Ajutorul se va acorda pentru următoarea lună, dacă actele sunt depuse după data de 20 a unei luni, iar valoarea lui va fi mai mică.

Valoarea ajutorului pentru încălzire

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se face ținând cont de venitul mediu net pe membru de familie. Astfel, conform datelor de pe site-ul Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, suma poate compensa:
– în proporție de 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, dacă venitul mediu net lunar este de sub 200 de lei pe membru de familie/persoana singură.
– în proporție de 90%, pentru un venit lunar net cuprins între 200,1 și 320 lei.
– în proporție de 80%, pentru un venit lunar net cuprins între 320,1 și 440 lei.
– în proporție de 70%, pentru un venit lunar net cuprins între 440,1 și 560 lei.
– în proporție de 60%, pentru un venit lunar net cuprins între 560,1 și 680 lei.
– în proporție de 50%, pentru un venit lunar net cuprins între 680,1 și 920 lei.
– în proporție de 40%, pentru un venit lunar net cuprins între 920,1 și 1.040 lei.
– în proporție de 30%, pentru un venit lunar net cuprins între 1.040,1 și 1.160 lei.
– în proporție de 20%, pentru un venit lunar net cuprins între 1.160,1 și 1.280 lei.
– în proporție de 10%, pentru un venit lunar net cuprins între 1.280,1 și 1.386 lei/membru de familie sau 2.053 de lei pentru persoana singură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole