spot_img
spot_img
spot_img

Liceele în care niciun absolvent nu trece de Bacalaureat se desființează

Anul trecut, 55 de licee au avut rata de promovare zero.

Articole similare

Problema liceelor de la care niciun absolvent nu reușește să treacă de Bacalaureat este deja foarte gravă. Anul trecut au fost 55 de astfel de licee la care rata de promovare a fost zero.

Ministerul Educației a luat o măsură drastică: aceste unități de învățământ nu mai pot propune cifre de școlarizare pentru clasa a IX-a, începând cu anul școlar următor. Astfel se va ajunge la situația în care liceele respective vor fi desființate.

Măsura a fost publicată în Monitorul Oficial, ca parte din metodologia privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, pe anul școlar 2024-2025, deși sindicatele nu au fost întrebate dacă acceptă – consecințele afectându-i și pe profesorii titulari, nu doar pe elevii care vor merge 30-40 de kilometri până la școală, în unele localități.

Dacă aceste licee nu vor mai primi elevi în clasa a IX-a, din septembrie 2024, în primul an vor avea de suferit atât elevii din localitățile unde există o singură astfel de unitate de învățământ, cât și profesorii care sunt titulari de catedră. Ei vor fi nevoiți să găsească ore la alte școli, pentru a-și putea completa norma didactică.

Numărul liceelor cu rată de promovare zero la Bacalaureat s-a dublat în ultimii patru ani – de la 27 în 2020, la 55 în 2023.

S-a mai încercat aplicarea unei măsuri similare și în 2019, tot din inițiativa Ministerului Educației. Însă atunci a intervenit Avocatul Poporului, care a cerut ministerului să renunțe la această decizie. În anul anul școlar 2019 – 2020, 43 de licee din 23 de județe nu au mai avut clase de-a IX-a.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole