Prefectul județului Covasna, Ráduly István, a povesiti, în prima conferință de presă din acest an, cum a decurs percheziția pe care procurorii DNA au efectuat-o pe 16 ianuarie atât la el acasă, cât și la Prefectură.
Încă nu se cunosc rezultatele de acum două săptămâni a acțiunii de control, a declarat Ráduly István.
El a povestit că pe 16 ianuarie a fost trezit de un „zgomot intens” și a auzit o voce care îi cerea să deschidă ușa. Însoțiți de câțiva jandarmi mascați, anchetatorii DNA au intrat în casă și, după ce au prezentat mandatul de percheziție, au citit lista de documente pe care le căutau.
„Nici acum nu înțeleg exact de ce căutau aceste lucruri la mine acasă. Încercau să găsească documente referitoare la investiții, o restituire de imobil și o evaluare a clădirii prefecturii. Mi-au ridicat telefonul, laptopul cu toată documentația de care am nevoie pentru activitatea mea didactică universitară, precum și toate mediile mele digitale de stocare, inclusiv șapte stickuri” – a explicat prefectul.
În același timp, au fost perchiziții și la Instituția Prefectului și la o altă angajată a instituției.
„Am înțeles că deocamdată există ceea ce se numește anchetă in rem, adică se investighează dacă a fost comisă vreo faptă ilegală. Nu se pune problema ca cineva să fie suspectat de ceva” – a spus Ráduly.
Procurorii DNA, Servicul Teritorial Brașov, au efectuat pe 16 ianuarie percheziții la Prefectura Covasna. Instituția a transmis ulterior un comunicat de presă în care oferea detalii despre acțiune. În principiu, e vorba de banii cheltuiți cu reparațiile clădirii și retrocedarea unui teren agricol. Dar, potrivit prefectului, toate investițiile au respectat procedura legală.
„În ultimii ani, a fost renovată rețeaua electrică învechită a clădirii, deoarece nu mai făcea față solicitării tot mai mari ale dispozitivelor electrice și electronice, în birouri s-a schimbat podeaua, pereții au fost tencuiți și zugrăviți. Acoperișul și fațada au fost renovate, iar ușa de fier, care nu se potrivea cu stilul clădirii, a fost înlocuită cu una de lemn. Acestea au fost intervenții necesare, deoarece rețeaua electrică devenise periculoasă, acoperișul avea scurgeri de apă, podeaua din birouri se prăbușea, trebuia făcut ceva. Timp de luni de zile, împreună cu colegii mei, am lucrat într-un adevărat șantier pentru a îmbunătăți condițiile de lucru și pentru a readuce clădirea din centrul orașului la strălucirea de odinioară” – a declarat prefectul.