Un proiect de lege care ar urma să schimbe regulile de funcţionare pentru marile lanţuri de magazine din România a fost depus în Parlament. Astfel, potrivit acestuia, supermarketurile ar putea fi închise duminica, iar sâmbăta ar putea avea program scurt.
Părerile românilor sunt împărțite privind o astfel de modificare, unii afirmând că au timp pentru cumpărături doar în weekend.
* „Nu e un lucru bun, să ştiţi, pentru că e nevoie. Omul se duce, cumpără”, a spus un bărbat.
* „Cred că ar fi rău, omul se ducea şi cumpăra. Lumea atunci e liberă, când să te duci? În timpul săptămânii? Eu sunt pensionară, dar cei care au serviciu…”, a spus o femeie aflată în piaţă.
* „Eu în weekend îmi fac cumpărăturile, că în timpul săptămânii muncesc. N-avem încotro, dacă se închid, ne dăm după lege”, spune o altă femeie.
* „Să închidă, e o idee bună, că aşa ar mai sta şi lumea liniştită. Pe de altă parte, mulţi îşi fac cumpărăturile sâmbătă şi duminică. Şi pentru supermarketuri ar fi un dezavantaj”, a spus un alt bărbat.
Sunt mai multe țări în care supermarketurile sunt închise duminica.
- În Polonia, supermarketurile sunt în general închise duminica, conform unei legi adoptate în 2018.
- În Germania, majoritatea supermarketurilor mari sunt închise în totalitate în zilele de duminică. Fac excepție magazinele din gări sau aeroporturi și magazinele mici.
- Există restricții legale privind orele de funcționare a magazinelor și în Franța. Unele supermarketuri sunt închise, în totalitate sau parțial, duminica.
- În Ungaria, supermarketurile sunt în general închise duminica. Sunt exceptate de la regulă magazinele mici de cartier și cele situate în zone turistice.