spot_img
spot_img
spot_img

Bugetarii francezi amenință cu greva în timpul Jocurilor Olimpice

Ministrul francez al internelor a oferit polițiștilor bonusuri de până la 1.900 de euro.

Articole similare

Angajații sectorului public din Franța, inclusiv cei ai spitalelor, ar putea declanșa o grevă în timpul Jocurilor Olimpice de Vară de la Paris dacă revendicările lor nu sunt satisfăcute de guvern, a avertizat sindicatul CGT.

Sophie Binet, secretarul general al CGT (Confédération Générale du Travail), a declarat pentru postul de radio Franceinfo că sindicatul va transmite guvernului o înștiințare despre grevă la începutul lunii viitoare.

Dorim ca guvernul să ia măsuri imediate pentru a asigura succesul Jocurilor Olimpice, un lucru la care CGT a lucrat timp de ani de zile. Pentru a obține acest lucru avertismentele noastre trebuie auzite”, a spus ea.

Spunem același lucru de luni de zile și nimănui nu îi pasă. Începe să devină obositor”, a mai declarat liderul sindical.

Ea a enumerat mai multe revendicări nesoluționate ale angajaților din sectorul public, de la compensarea corectă a orelor suplimentare la nevoia ca aceștia să renunțe la planurile de concediu pe perioada Jocurilor Olimpice la acoperirea costurilor cu cazarea în regiunea Parisului, fiind așteptat ca prețurile pentru hoteluri și chirii să fie foarte mari în timpul Olimpiadei.

Este așteptat ca Jocurile Olimpice, care vor fi deschise pe 26 iulie și vor dura până pe 11 august, să pună presiuni suplimentare pe sectorul public parizian, care deja este la limită din cauza măsurilor sporite de securitate și a crizei cronice de personal din spitale și sistemul de transport public.

Ministrul francez al internelor Gérald Darmanin a oferit polițiștilor bonusuri de până la 1.900 de euro pentru a lucra în timpul olimpiadei.

De ce nu pot primi și alți angajați din sectorul public aceleași bonusuri? Există o ierarhie între poliție și angajații spitalelor?”, a întrebat retoric Binet în timpul interviului acordat Franceinfo.

Cum credeți că vor funcționa spitalele în timpul jocurilor? Milioane de turiști sunt așteptați la Paris și nu există resurse adiționale alocate spitalelor din regiunea Paris”, a subliniat ea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole