Primul duel tare după reluarea campionatului are loc în această seară, la Sfântu Gheorghe. Sepsi OSK și CFR Cluj și-au propus să obțină prima victorie din play-off. Covăsnenii au pierdut cu FCSB în prima etapă, iar CFR Cluj a pierdut acasă în fața Craiovei.
Meciul dintre Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și CFR Cluj este programat în această seară, de la ora 20:30.
Şapte victorii, cinci remize şi doar trei înfrângeri este palmaresul înregistrat de covăsneni pe teren propriu în acest sezon. De partea cealaltă, clujenii s-au impus în cinci dintre cele 15 deplasări, iar de alte patru ori au terminat la egalitate.
Sepsi OSK şi CFR Cluj s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 20 de ori. De două ori s-a impus gruparea din Sf. Gheorghe, de 15 ori au câştigat clujenii, iar trei partide s-au terminat la egalitate.
Adrian Mutu: „Ne așteaptă un meci complicat!”
„Sperăm să fie toți jucătorii apți pentru meciul de vineri. Sepsi a fost mereu o echipă incomodă, disciplinată. Iese în evidență prin forța grupului, ne așteaptă un meci complicat”, a spus Adrian Mutu, antrenorul clujenilor.
„Obiectivul nostru e să câștigăm toate meciurile, să luăm cât mai multe puncte, să trecem de sferturile Cupei. Suntem CFR și asta trebuie să facem. Când am venit aici, echipa avea o victorie în ultimele 12 meciuri. Din 9 meciuri cu mine, a câștigat 5 și a făcut două egaluri, deci 80% rezultate pozitive cu același lot. Se putea și mai bine”, a mai declarat Adrian Mutu
Foto: facebook.com/osksepsi