spot_img
spot_img
spot_img

Schimbări radicale în politica Țărilor de Jos

Articole similare

Coaliția condusă de partidul anti-islamic al lui Geert Wilders dorește să abandoneze normele UE privind migrația, să extindă producția de gaze naturale offshore și să crească cheltuielile pentru apărare.

Săptămâna trecută, coaliția formată din patru partide și-a prezentat planurile de guvernare pentru Regatul Țărilor de Jos, la șase luni de la alegeri. Potrivit site-ului sursazilei.ro, care citează Deutsche Welle, acordul poate orienta politicile olandeze spre zona de dreapta, euro-sceptică.

Acordul de coaliție vine cu următoarele obiective:

  • „Cel mai strict regim de azil din istorie” – controale mai stricte la frontiere și reguli mai dure pentru solicitanții de azil care ajung în Olanda.
  • O clauză de renunțare (opt-out) la politicile europene în materie de azil și migrație va fi înaintată cât mai curând posibil Comisiei Europene.
  • Limitarea migrației forței de muncă și admiterii studenților străini în universitățile olandeze.
  • Reducerea contribuțiilor financiare către UE și renegocierea obligațiilor privind emisiile de azot.
  • Scăderea poverii normelor de mediu pentru agricultori.
  • Construcția de reactoare nucleare și extinderea producției de gaze naturale offshore.
  • Coaliția își menține obiectivele europene în materie de climă, dar schimbă mixul de politici. De exemplu, va reduce taxele pe energie, va pune capăt taxei olandeze pe emisiile de dioxid de carbon adăugată la sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii și va reduce subvențiile pentru vehiculele electrice și panourile solare
  • Reducerea impozitelor pe profit și pe energie, reglementări mai lejere (fără adaosuri la reglementările europene).
     Reducerea numărului de funcționari publici din guvernul central cu 22%.
  • Menținerea sprijinului politic și militar pentru Ucraina. Va fi obligatorie din punct de vedere juridic cheltuirea a cel puțin 2% din PIB pentru apărare, în conformitate cu înțelegerile din cadrul NATO.
  • Noul guvern va „examina” ideea mutării ambasadei Olandei în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.
  • Coaliția afirmă că este „foarte critică față de extinderea UE” și că nu va permite nicio concesie în ceea ce privește criteriile de la Copenhaga. Nu se menționează nicio ambiție de a consolida integrarea economică europeană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole