spot_img
spot_img
spot_img

Spania recunoaște statul palestinian, după Irlanda și Norvegia

Articole similare

Guvernele de la Madrid, Dublin și Oslo au demarat oficial pașii pentru recunoașterea statului palestinian, în ciuda unei reacții furioase din partea Israelului, care se află din ce în ce mai izolat după șapte luni de conflict în Gaza, scrie Reuters, citată de g4media.ro. Madridul este cel care a atras în mod special furia Israelului.

Spania, Irlanda și Norvegia s-au alăturat celor peste 140 dintre cele 193 de țări membre ale Națiunilor Unite care recunosc un stat palestinian, asigurând că prin demersul lor încearcă să accelereze eforturile pentru a asigura o încetare a focului în războiul dintre Israel și Hamas în Gaza.

Aceasta este o decizie istorică care are un singur obiectiv: ca israelienii și palestinienii să obțină pacea”, a declarat premierul spaniol Pedro Sanchez într-un discurs televizat înainte de o reuniune a cabinetului care a aprobat oficial măsura anunțată săptămâna trecută.

Sanchez a declarat că Spania a recunoscut un stat palestinian unificat, incluzând Fâșia Gaza și Cisiordania, sub autoritatea Autorității Naționale Palestiniene, cu Ierusalimul de Est drept capitală. Madridul nu va recunoaște nicio modificare a granițelor de dinainte de 1967, cu excepția cazului în care ambele părți vor fi de acord, a spus el.

Este singura modalitate de a avansa spre ceea ce toată lumea recunoaște ca fiind singura soluție posibilă pentru a obține un viitor pașnic, un stat palestinian care să trăiască alături de statul israelian în pace și securitate”, a adăugat el.

Ministerul irlandez al afacerilor externe a declarat săptămâna trecută că va transforma biroul său de reprezentare din Ramallah, Cisiordania, în ambasadă, va numi un ambasador și va ridica statutul misiunii palestiniene din Irlanda la cel de ambasadă. Cele trei țări spun că speră ca decizia lor să stimuleze și alte țări din Uniunea Europeană să le urmeze exemplul.

Furia Israelului

Spania, cea mai vocală dintre cele trei state, este cea care a atras în mod special nemulțumirea Israelului. Ministrul de externe Israel Katz l-a acuzat marți pe premierul spaniol Pedro Sanchez de complicitate la apelurile de eliminare a poporului evreu, scrie Jerusalem Post.

Khamenei (liderul suprem iranian), Sinwar (liderul Hamas) și viceprim-ministra (spaniolă) Yolanda Diaz îndeamnă la eliminarea Israelului și la înființarea unui stat palestinian islamic al terorii de la râu la mare”, a scris Katz pe X.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole