La inițiativa unor oameni de sport și microbiști cu state vechi în fotbalul covăsnean, a unor consilieri locali cunoscători ai istoriei fenomenului fotbalistic, Primăria Covasna a decis înființarea Clubului Sportiv „Carpați Covasna”. Anunțul a fost făcut ieri de primarul Gyerő József.
Noua entitate este persoană juridică de drept public și funcționează în subordinea administraţiei locale.
Clubul a obținut deja certificatul de identitate sportivă și autorizația de funcționare din partea Agenției Naționale pentru Sport.
„Subliniez că noul club nu este succesor în drepturi al Asociației Sportive Carpați Covasna – înființată în anul 1931 și reînființată după anul 1990, care și-a suspendat după câțiva ani activitatea – dar el își propune să continue îndelungatele tradiții etico-sportive ale precursoarei sale. Căci, trecutul onorant, amintirile și poveștile publice nemuritoare legate de acesta, numele întipărit ca adevărat brand în mentalul colectiv reprezintă prin ele însele inestimabile valori! Aș dori să îmi exprim și cu această ocazie recunoștința și mulțumirea tuturor foștilor și actualilor sportivi, antrenorilor, tehnicienilor, conducătorilor de structuri sportive, organizatorilor de competiții, tuturor sponsorilor și suporterilor care de-a lungul timpului și-au adus aportul la promovarea sportului în orașul nostru!
Felicit echipa de fotbal a Asociației Sportive Covasna, care a obținut în acest an locul al III-lea în campionatul județean! Sunt bucuros pentru faptul că din toamnă orașul nostru va putea fi reprezentat în campionat de către fotbaliștii Clubului Sportiv Carpați Covasna!
Totodată, aștept cu nerăbdare momentul când echipa va putea lua în stăpânire noul stadion, aflat în prezent în lucru! Stimați antrenori, conducători, sportivi, dragi suporteri! Să nu uităm, numele obligă în orice împrejurare! Cât mai multe și mai notabile performanțe noului Club Sportiv Carpați Covasna!”, a mai anunțat primarul.
Noul stadion, finanțat prin CNI
Pe locul fostului poligon de tragere din orașul Covasna se construiește acum o bază sportivă finanțată prin Compania Națională de Investiții. Baza se compune din teren de fotbal de dimensiuni mari, cu gazon artificial și instalație pentru iluminat nocturn, tribune de 500 locuri, teren de sport multifuncțional de mici dimensiuni, clădire pentru vestiare și grupuri sanitare, parcare, alei pietonale, spații verzi.