Reuniunea la nivel înalt a Alianţei Nord-Atlantice (NATO) începe astăzi la Washington DC, în Walter E. Washington Convention Center, unde timp de trei zile (9-11 iulie) liderii statelor membre şi ai statelor partenere ale organizaţiei vor discuta cele mai importante chestiuni care vizează agenda prezentă a NATO. Se marchează, totdată, și cei 75 de ani de existenţă ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, potrivit https://www.nato.int.
32 de state membre NATO şi state aliate din afara spaţiului euro-atlantic se reunesc la summitul organizaţiei de la Washington DC pentru a discuta chestiunile de referinţă pentru agenda organizaţiei care se confruntă cu cele mai stringente probleme în mediul de securitate internaţional de la fondarea sa, în timpul războiului rece (1949), şi până în prezent, arată Agerpres.
Cea mai importantă chestiune a reuniunii de la Washington este „obţinerea agrementului asupra pachetului substanţial pentru Ucraina”, a spus Jens Stoltenberg, la 5 iulie 2024, în conferinţă de presă.
„NATO va prelua coordonarea şi furnizarea celei mai mari părţi din asistenţa de securitate internaţională” a acestui ajutor pentru Ucraina sub comanda unui general cu trei stele şi a unui personal de câteva sute de persoane la cartierele NATO din Germania şi din acele noduri logistice de pe flancul estic al Alianţei”, a specificat Jens Stoltenberg.
La summitul de la Washington, liderii NATO vor dezbate o serie de chestiuni importante care vizează soarta organizaţiei şi vor adopta măsurile prin care organizaţia să facă faţă oricăror provocări ale mediului de securitate internaţional. Descurajarea şi apărarea, Asistenţa pentru Ucraina şi Parteneriatele sunt cele trei mari teme care guvernează agenda reuniunii.
În prima zi a summitului este organizată masa rotundă dedicată secţiunii „Femei, Pace, Securitate”, prilej cu care vor susţine alocuţiuni reprezentantul special al secretarului general NATO Irene Fellin şi ambasadorul itinerant al SUA Dr. Geeta Rao Gupta. Tot azi, secretarul general Jens Stoltenberg susţine o alocuţiune la Forumul Industriei de Apărare.
Mâine are loc reuniunea Consiliului Nord-Atlantic, forumul decizional principal al Alianţei, prilej cu care sunt dezbătute principalele subiecte de pe agenda summitului care vizează funcţionarea prezentă şi viitoare a organizaţiei.
La finalul reuniunii la nivel înalt, secretarul general al NATO susţine o conferinţă de presă. La 11 iulie, în ultima zi a reuniunii, se desfăşoară Consiliul Nord-Atlantic la nivel de şefi de stat şi de guvern cu partenerii din zona Indo-Pacifică şi din Uniunea Europeană şi reuniunea Consiliului NATO-Ucraina la nivel de şefi de stat şi de guvern. La finalul acestor două reuniuni, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg face o trecere în revistă a celor discutate sub forma unei conferinţe de presă. Toate informaţiile în format multimedia şi conferinţele de presă vor fi transmise la adresa dedicată https://wdcnatosummit2024video.com.
Klaus Iohannis: România, aliat puternic și responsabil
Administraţia Prezidenţială a informat într-un comunicat de presă că summitul din 2024 este unul aniversar, marcând 75 de ani de la înfiinţarea NATO, cea mai puternică alianţă politico-militară din istorie, care a dovedit inclusiv în perioada dificilă de la declanşarea războiului împotriva Ucrainei că unitatea, solidaritatea şi hotărârea Aliaţilor reprezintă principalele sale avantaje strategice.
Sursa citată subliniază şi că ţara noastră marchează în acest an două decenii de la aderarea la NATO, apartenenţă care a adus cetăţenilor români cele mai solide garanţii de securitate din istorie.
„România este un aliat puternic şi responsabil, un furnizor relevant de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi dincolo de aceasta. În acest context, preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia la Washington că apartenenţa la NATO este unul dintre fundamentele solide ale dezvoltării României democratice, profund angajate în arhitectura de securitate europeană şi cea euroatlantică„, se arată în comunicat.
În cadrul reuniunii, România va susţine pachetul de sprijin substanţial pentru Ucraina. Va arăta că integrarea euroatlantică a Ucrainei în NATO este ireversibilă, în linie cu deciziile adoptate la Summitul NATO de la Bucureşti din 2008 şi de la Vilnius din 2023.
Preşedintele României va pleda şi pentru continuarea sprijinului în favoarea partenerilor vulnerabili ai NATO, în special pentru Republica Moldova, şi creşterea capacităţii acestora de a răspunde ameninţărilor hibride în creştere. Preşedintele Klaus Iohannis va sprijini demersul NATO de consolidare a relaţiei cu partenerii din Sud.