Banca digitală maghiară Granit Bank, avându-l ca acționar mjoritar pe Istvan Tiborcz, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ungaria și ginere al premierului Viktor Orban, intră pe piața din România, anunță intellnews.com.
Granit Bank va începe să opereze în România încă din acest trimestru, asigurând servicii transfrontaliere cu conturi în lei și valută și schimb valutar, printr-o aplicație în limbile română, maghiară și engleză.
Banca a fost înființată în 2010 de magnatul maghiar al industriei construcțiilor, Sandor Demjan, pentru a ajuta IMM-urile locale să își revină după criza financiară și economică globală. A fost prima instituție bancară din Ungaria care a adoptat serviciile digitale.
Ginerule lui Viktor Orban a construit un imperiu de afaceri care se întinde pe mai multe sectoare, precum piețele financiare, transportul, betonul armat, parcuri solare, managementul deșeurilor, IT și beauty, dar turismul și managementul proprietății rămân pilonii principali.
Deținută de investitori maghiari, Gránit Bank și-a început activitățile ca bancă greenfield în mai 2010 și a devenit acum cea mai rapidă creștere și cea mai rentabilă bancă din Ungaria, în primul rând datorită faptului că a fost prima care a implementat modelul de afaceri digital banking.
În decembrie 2022, în baza deciziei adunării generale a Gránit Bank, Tiberis Digital Kft va implementa o majorare de capital de 2 miliarde de forinți, potrivit Forbes.hu. Ca urmare a deciziei, cota Tiberis Digital în Gránit Bank va crește de la 43,2 la sută la 44,8 la sută.
Proprietarul final al Tiberis Digital Kft (prin BDPST Zrt.) este István Tiborcz. La sfârșitul anului 2021, ginerele primului ministru achiziționa pachetul majoritar de acțiuni la Gránit Bank de la președintele și CEO-ul băncii, Éva Hegedüs.