spot_img
spot_img
spot_img

Cazul pacienților morți la Spitalul Pantelimon: medicii de la ATI, demisii în bloc

Articole similare

Șefa Secției de Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din București a declarat, într-o conferință de presă organizată în fața spitalului, că începând de azi nu se mai fac internări pentru că medicii din ATI au decis să nu mai facă gărzi decât pentru pacienții deja internați, după ce două colege, specialiști ATI, au fost reținute de procurori pentru omor calificat, în dosarul deceselor suspecte a 17 pacienți.

„Ne-am dat demisia din gărzi, nu se mai pot face internări”, a spus șefa secției ATI, Florina Pompilian, care a precizat că după ce pacienții deja internați la terapie intensivă vor fi externați, medicii vor demisiona din spital.

„În momentul ăsta suntem 12 medici în sectie, dintre ei doi  sunt anchetați, 8 suntem cu demsiile depuse, o doamnă doctor este în concediu și vom lua legătura cu dânsa și o doamnă doctor nu știe deocamdată dacă își va da demisia”, a adăugat aceasta.

Nu ne este teamă de nimic, dar nu putem să ne desfăşurăm activitatea în asemenea condiţii. Este o specialitate grea, dar este o specialitate care este terfelită în momentul ăsta. Preferăm să ne ducem în nişte locuri unde avem linişte şi unde nu suntem călcaţi în picioare. Este inadmisibil să avem în fiecare săptămână reclamaţie că nu am salvat pacient cu neoplasm de opt ani, că nu am pus doza de noradrenalină nu ştiu cât că aşa consideră aparţinătorul. (…) Domnilor anestezişti din ţara asta, aţi fost întrebaţi vreodată de către un aparţinător când a fost schimbat cateterul venos central? Despre ce vorbim?”, a mai afirmat Florina Pompilian.

Rafila: Nu am de ce să demisionez

Două doctoriţe de la Spitalul Pantelimon sunt acuzate că au provocat moartea unui pacient aflat în stare gravă la terapie intensivă, prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină. În dosar, a fost reţinută şi o asistentă medicală, acuzată de mărturie mincinoasă.

Ancheta în acest caz a fost demarată după ce, în luna aprilie, procurorii au primit o sesizare de la o asistentă cu privire la faptul că, în perioada 4 – 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.

Presiunea publica de blamarea a corpului medical ‘in corpore’ nu este un răspuns pe care trebuie să-l încurajăm. Mi se pare absolut incredibil dacă s-a întâmplat așa, omorul deliberat este pentru mine greu de conceput. Dar când discutăm despre o specialitate, trebuie să discutăm cu acei medici pentru că ei ne pot da răspunsurile corecte.

Sunt personal afectat de ceea ce am citit în rapoartele Parchetului, dar trebuie lăsată Justiția să își facă treaba.

Nu am de ce să îmi asum această situație, pentru că acolo se discută despre un omor premeditat, iar eu nu am de ce să demisionez” a spus ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole