spot_img
spot_img
spot_img

Ungaria ține pe jar Finlanda şi Suedia

Parlamentul maghiar a amânat din nou ratificarea aderării celor două țări la NATO.

Articole similare

Parlamentul de la Budapesta a amânat din nou, până la sfârşitul lunii martie, dezbaterea şi posibilul vot asupra ratificării aderării Finlandei şi Suediei la NATO, ratificare ce mai rămâne să fie confirmată doar de două din cele 30 de state membre ale Alianţei, respectiv Turcia şi Ungaria, relatează agenţia EFE.

Legislativul ungar a programat pentru săptămâna 20-24 martie finalizarea procesului de ratificare.

Fidesz, formaţiunea premierului Viktor Orbán, majoritară în parlament, tergiversează această ratificare din vara anului trecut. Orbán a susţinut săptămâna trecută că sprijină aderarea Finlandei şi Suediei la NATO, dar a acuzat aceste două ţări că, asemeni Bruxellesului, răspândesc „minciuni sfruntate” despre situaţia democraţiei şi a statului de drept în Ungaria, o temă perpetuă de conflict între guvernul său de orientare conservatoare şi oficiali europeni.

În plus, a mai susţinut Orbán, există în partidul său deputaţi care în aceste condiţii nu sunt de acord cu aderarea Finlandei şi Suediei la NATO. Prin urmare parlamentul ungar va trimite delegaţii la Helsinki şi Stockholm pentru discuţii pe acest subiect.

Primirea celor două ţări în NATO se loveşte și de veto-ul Turciei.

Turcia a acuzat cele două state că adăpostesc pe teritoriile lor „terorişti”. Prin acest termen, Ankara desemnează în special membrii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

Turcia a transmis semnale că ar putea accepta în cele din urmă aderarea Finlandei la NATO, însă a devenit şi mai radicală împotriva primirii Suediei în Alianţă, după ce o grupare prokurdă a „executat” simbolic în ianuarie la Stockholm un manechin care-l înfăţişa pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, şi un membru al extremei drepte a ars un exemplar al Coranului în capitala suedeză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole